Băile Bizuşa: tratament şi relaxare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe Valea Someşului, în comuna Ileanda, se află staţiunea balneoclimaterică Băile Bizuşa, în localitatea cu acelaşi nume. Zona a este înţesată cu ape minerale sulfuroase, foarte bune  pentru tratarea afecţiunilor aparatului locomator, reumatismale, afecţiuni ginecologice, boli ale sistemului digestiv şi ale sistemului nervos periferic.

Renumele băilor de la Bizuşa  a ajuns în toată ţara, turiştii având acces la serviciile de tratament pe toată perioada anului. Curele se fac în bazele de tratament şi recuperare ale hotelurilor din localitate, la preţuri foarte mici, comparativ cu alte staţiuni balneare din ţară.

Localitatea Bizuşa este situată pe malul drept al Someşului, la o altitudine de 240 metri, fiind împrejmuită de dealuri împădurite. Este situată la o distanţă de aproximativ 60 de kilometric de Zalău şi 45 kilometri de Baia Mare. Se poate ajunge în staţiune cu autoturismul propriu sau cu trenul.

Oferte promoţionale

Posibilităţi de cazare sunt la Hotel Ceres, de două stele, cu propria bază de tratament. Hotelul are 75 de locuri şi oferă cazare şi masă completă. În 2010, an de criză, hotelul îşi întâmpină clienţii cu ofere promoţionale: cinci nopţi de cazare, cu pensiune completă şi tratament (două proceduri) costă 300 lei de persoană. Acelaşi pachet de serviciu, dar pentru 10 nopţi, costă 550 lei, iar 14 nopţi costă 770 lei de persoană.

Baza de tratament oferă mai multe proceduri, în funcţie de afecţiunile persoanei:  băi calde cu apă sulfuroasă la cadă,  băi galvanice, termoterapie, aerosoli, electroterapie, magnetism, masaj terapeutic şi gimnastică medicală.

Excursii la cerere

Potrivit directorului hotelului, Sorin Bara, la cererea turiştilor se organizeză excursii în diferite zone din Sălaj sau din Maramureş.
În apropiere se poate vizita biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”, din Ileanda, monument de arhitectură din secolul al XVII-lea, trecut în patrimoniul cultural naţional.

De la Bizuşa, pot fi incluse în programul turistic tabăra de sculptură în aer liber de la Izvoarele, dar şi zborul cu parapanta. Se pot organiza excursii îin Maramureş, incluzând vizitarea unor importante puncte turistice precum Cimitirul Vesel de la Săpânţa, Valea Izei, Valea Marei şi renumitele biserici maramureşene cu turlă din lemn.


Alte obiective de vizitat
De la Bizuşa se mai pot vizita Sfinxul din Oaş, Muzeul Ţării Oaşului din localitatea Negreşti-Oaş, cu secţiile de arheologie şi etnografie, dar şi staţiunile balneoclimaterice Bixad, Izvoarele, municipiul Baia Mare, Borşa şi peşterile din Munţii Rodnei.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite