Au sosit vaccinurile antigripale gratuite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dozele de vaccin se vor distribui gratuit
Dozele de vaccin se vor distribui gratuit

Persoanele în vârstă de peste 65 de ani, bolnavii cronici, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, precum şi personalul medical se vor putea vaccina începând de mâine împotriva gripei. DSP a primit astăzi 6.500 de doze de vaccin.

6.500 de doze de vaccin antigripal, pentru care Direcţia de Sănătate Publică a primit fonduri de la Ministerul Sănătăţii, au ajuns joi, 27 octombrie, în depozitul instituţiei. Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP, Mihai Cheşeli, dozele vor fi distribuite în cursul zilei de vineri, 28 octombrie, medicilor de familie din judeţ.

Vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi şi personalul medical. Vaccinarea se va face prin intermediul cabinetelor medicilor de familie şi la unităţile spitaliceşti.

Tranşa de acum este doar prima din programul de imunizare gratuită al Ministerului Sănătăţii. O nouă tranşă de vaccin va fi alocată Sălajului după finalizarea licitaţiei pentru achiziţie demarată de minister.

Între timp, bolile de sezon fac ravagii printre sălăjeni. Numai săptămâna trecută, 1.367 de persoane au fost diagnosticate cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare alte 106 suferind de pneumonii acute. Cei mai afectaţi au fost copiii, la grupa de vârstă 0 – 14 ani fiind 881 îmbolnăviri.

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite