Atenţie la ce hotel te cazezi! Poţi face o formă gravă de pneumonie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj atrag atenţia că anumite unităţi hotelire au fost identificate ca posibile locuri de îmbolnăvire a unor cazuri confirmate de legioneloză, o formă gravă de pneumonie, ce are un risc de fatalitate de 10 - 15 la sută.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Sălaj, Mihai Cheşeli, boala debutează după aproximativ 3-6 zile de la infecţie, dar poate apărea chiar şi mai târziu. Primele simptome sunt febra, frisoanele, cefaleea şi durerile musculare. Acestea sunt urmate de o tuse seacă şi dificultăţi de respiraţie, care pot progresa spre pneumonie severă. Aproximativ 30 la sută din cei infectaţi vor avea şi diaree sau vărsături şi aproximativ 50 la sută devin confuzi sau delirează.

Boala se transmite prin respirarea aerului contaminat cu Legionella sub formă de aerosoli. Aceştia pot fi formaţi din picături fine de apă ce conţin bacteria, prin deschiderea unui robinet sau duş, tragerea apei la toaletă, prin bulele ce se ridică din piscine etc.


Potrivit purtătorului de cuvânt, în perioada următoare personalul de specialitate din DSP va consilia principalele unităţi de cazare în întocmirea programelor active de control al dezvoltării Legionellei. Unităţile de cazare trebuie să-şi nominalizeze persoane responsabile care să identifice factorii de risc specifici unităţii, precum şi zonele unde Legionella se poate multiplica.

Persoanele care prezintă simptomatologia descrisă, după ce au fost cazate în unităţi cu arii de risc potenţial pentru Legionella, sunt sfătuite să se adreseze în cel mai scurt timp medicului de familie, medicului infecţionist sau internist mentionând date legate de posibilitatea contractării infecţiei.



Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite