Astăzi este primul termen în procesul pedofilului german Markus Roth
0
La Tribunalul Sălaj se judecă astăzi primul termen în procesul cetăţeanului german Roth Markus Rudolf, cercetat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sălaj, sub acuzaţia de distribuire de materiale pornografice cu minori.
Publicul n-a avut acces în şedinţa de judecată, purtătorul de cuvânt al Tribunalului, judecătorul Balasz Arpad precizând că acest lucru a fost dispus pentru protecţia minorilor implicaţi în dosar.
Germanul a fost reţinut de procurori în luna august. Potrivit anchetatorilor, acesta a venit în Zalău în luna septembrie a anului 2009 şi a închiriat pentru cursuri de arte marţiale sala festivă a Şcolii Gimnaziale Porolissum. Din septembrie până în mai, germanul a predat cursuri, dar pe lângă munca de antrenor a făcut şi 100 de filme cu caracter pornografic cu copiii cărora le preda. Filmele au fost vândute în Canada chiar şi cu 3.000 de dolari bucata. Înainte de a veni la Zalău, Roth a predat artele marţiale în Satu Mare, de unde a plecat în momentul în care a început să trezească suspiciuni legat de comportamentul său. Germanul în vârstă de 30 de ani a stat în puşcărie în Germania, în perioada 1999 – 2001, tocmai pentru „abuz sexual asupra unor minori şi copii”.