Andra Nedişan cântă de astăzi în Allegre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andra Nedişan şi formaţia
Andra Nedişan şi formaţia

Începând de vineri, 9 decembrie, iubitorii muzicii Andrei Nedişan îşi vor putea asculta artista la Restaurantul Allegre (vizavi de Muzelul Judeţean de Istorie şi Artă). Ea va cânta, în fiecare seară de vineri, alături de formaţia sa, iar restaurantul va susţine momentul cu oferte promoţionale la bar.

Andra Nedişan, pe care zălăuanii au putut-o asculta până acum la Royal, cântă din această seară, alături de formaţia sa, la Restaurantul Allegre. Sunt aşteptaţi toţi cei care vor să asculte muzică de petrecere, dar şi muzică uşoară şi latino, în interpretarea Andrei. Intrarea este liberă.

Cine este Andra Nedişan

Andra a ştiut dintotdeauna că muzica este viaţa ei şi, pentru că a ştiut ce vrea, a încercat să-şi urmeze visul. Avea doar 16 ani când, în urma unui mesaj trimis de ea pe adresa emisiunii „Surprize, surprize“, a fost invitată să cânte muzică latino. Lucrurile păreau să se aşeze pe făgaşul cel bun pentru Andra, deoarece, după impresia bună făcută în emisiune, a fost invitată din nou, în câteva rânduri, să cânte acolo. Ba mai mult, a fost remarcată şi de un producător de la o importantă casă de discuri din Bucureşti, care i-a oferit un contract. În speranţa unui acces direct în lumea bună a show-bizz-ului dâmboviţean, Andra a acceptat. Dar nu pentru multă vreme, deoarece fata de numai 16 ani din Zalău a învăţat repede că la Bucureşti orice pas în carieră are preţul său, un preţ plătit cu multe compromisuri, pe care ea a refuzat să le facă. Aşa că a decis să vină acasă şi să înceapă să-şi construiască o carieră cu paşi mici, dar cu fruntea sus.

Şi-a făcut o trupă împreună cu doi colegi

„M-am întors acasă şi am încercat să-mi construiesc un repertoriu cât mai bogat, în toate genurile de muzică, de la muzica populară, la muzica uşoară românească şi internaţională şi chiar muzică de petrecere“, îşi aminteşte Andra. Ea a făcut un liceu de muzică, iar acum este studentă în ultimul an la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj Napoca.

Pe lângă şcoală, ea şi-a făcut o formaţie, alcătuită din doi absolvenţi de Conservator (Daniel Ilieş, la clape, şi Adrian Sabău, la vioară), alături de care cântă de mai mulţi ani la petreceri şi la diferite evenimente. Chiar dacă numele ei nu are, cel puţin deocamdată, notorietatea naţională la care visa, Andra spune că îi place tare mult ceea ce face: „Am marele noroc că pot să îmbin utilul cu plăcutul. Că pot să fac bani din pasiunea mea“, mărturiseşte artista

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite