Anchetă la Zalău: Şapte suspecţi în cazul spargerii de la Bijuteria Sempati

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spargerea a avut loc în noaptea de 6 spre 7 octombrie, la etajul I al Complexului Comercial Silvania.
Spargerea a avut loc în noaptea de 6 spre 7 octombrie, la etajul I al Complexului Comercial Silvania.

După mai bine de o lună de la spargerea bijuteriei din complexul comericial Silvania, poliţiştii n-au reuşit încă să-i prindă pe hoţi. Totuşi, şeful Poliţiei Sălaj, Iosif Ghiurca, spune că dosarul este deosebit de complex şi că are şapte persoane suspectate că ar fi participat la furt.

Potrivit celor declarate de Iosif Ghiurca, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ)  Sălaj, poliţiştii au avut mai multe piste, imediat după spargerea de la bijuteria din cadrul complexului comercial Silvania, care a avut loc în noaptea de 6 spre 7 octombrie. Cu toate acestea, la mai bine de o lună de la cel mai mare jaf din Sălaj din ultimele două decenii, poliţiştii n-au reuşit încă să-i identifice şi să-i prindă pe hoţi. „Cazul este unul deosebit de complex având în vedere modul în care s-a operat şi valoarea mare a prejudiciului, care depăşeşte 230.000 de lei. Vă pot spune că, în primă fază, am avut câteva zeci de suspecţi, dar între timp am reuşit să restrângem cercul în jurul a şapte persoane“, explică Ghiurca.


Angajaţii firmei de pază pe lista de suspecţi


Potrivit unor surse din cadrul IPJ Sălaj, printre suspecţi s-au numărat şi foşti şi actuali angajaţi ai firmei de pază „Nera Star“, care asigură securitatea întregului complex Silvania. Suspiciunile anchetatorilor pornesc de la modul în care s-a desfăşurat spargerea. „Cu siguranţă că hoţii ştiau că magazinul nu are pază pe timp de noapte. Pe de altă parte, au reuşit să opereze fără a atinge senzorii de mişcare. Mai mult, hoţii trebuie să fi ştiut că o parte din bijuterii erau puse în sertare, peste noapte. Ei nici nu s-au atins de seif şi nici de alte bunuri de la magazinele de la acelaşi etaj“, explică aceeaşi sursă.


După cercetări şi audieri, poliţiştii i-au scos din rândul suspecţilor pe angajaţii „Nera Star“. Şeful Poliţiei Sălaj susţine că ancheta se concentrează acum pe verificarea amănunţită a şapte suspecţi.


„Ancheta fiind în derulare nu vă pot oferi mai multe detalii. Se lucrează în continuare la caz şi sperăm ca în cel mai scurt timp să avem şi rezultate concrete“, a mai spus Ghiurca.


Premieră în judeţul Sălaj


Spargerea de la Bijuteria Sempati reprezintă o premieră pentru Sălaj. Potrivit lui Ghiurca, n-au mai existat cazuri de asemenea anvergură în Sălaj în cei aproape 20 de ani de când lucrează el în instituţie.

Pe lângă valoarea mare a prejudiciului, de peste 230.00 de lei, poliţiştii sunt intrigaţi şi de modul în care au operat spărgătorii. În noaptea de 6 spre 7 octombrie, bijutria Sempati a fost spartă. De aici au dispărut 2,2 kilograme de bijuterii din aur. Din cercetări a reieşit că hoţii au rămas ascunşi peste noapte în magazin şi că au reuşit să iasă, fără a declanşa alarma, demontând un geam termopan, coborând pe o terasă de la parter.
De menţionat că imobilul din care s-au furat bijuteriile se află chiar în centrul oraşului, la mai puţin de 50 de metri de primărie, într-o zonă bine iluminată.

Cifră – 230.000 de lei valorează bijuteriile furate de la Sempati.

Citeşte şi Spargere la Bijuteria "Sempati"! Două kilograme de bijuterii din aur au fost furate!

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite