Alice Valeria Bolduţ: "Poemele sunt surplusuri ale fiinţei"

A organizat multe evenimente culturale în Tăşnad, iar recent a devenit membră a Cenaclului Silvania din Zalău.

S-a mutat în Zalău de puţină vreme, iar cea mai mare parte a vieţii şi-a petrecut-o în judeţul Satu Mare, în oraşul Tăşnad. Suflet sensibil, ca mai toţi poeţii, Alice nu poate vorbi despre poezie, deoarece spune că poezia reprezintă bucăţi din ea însăşi, pe care nu le poate exprima altfel decât prin versuri. „Sunt momente în care ai senzaţia că ţi se face sufletul ţăndări, iar firicele din aceste cioburi devin poeme. Am avut o lungă perioadă în care nu am scris nimic şi doar acum mi-am dat seama cât de mult mi-a lipsit”, spune Alice. Îşi poartă mereu carneţelul cu ea, iar, dacă întâmplător nu-l are, îşi scrie ideile pe telefonul mobil. „Fac acest lucru deoarece, atunci când îmi apare un poem în minte, mă obsedează şi până nu-l pun în cuvinte nu pot să ies din el. N-am văzut niciodată poezia ca pe o refulare, pentru că poemele nu sunt resturi, ci sunt surplusuri, sunt cele mai frumoase părţi ale fiinţei“, crede Alice Valeria Bolduţ.

Organizează evenimente culturale

În Tăşnad, lucra la Casa de Cultură a Sindicatelor şi obişnuia să organizeze evenimente culturale. Spune că muncea singură la organizarea lor, folosindu-se de tineri cu afinităţi artistice, ce rezonau cu propunerile ei. „Mă deranja că în Tăşnad existau mereu bani pentru Ziua Şvabilor, dar niciodată nu erau pentru Ziua Naţională a României. Aşa că am încercat mereu să organizez spectacole pentru a marca această zi“, îşi aminteşte poeta. Tot ea a organizat trei ediţii ale Zilelor Oraşului Tăşnad, la care s-a ocupat de absolut tot, începând de la expoziţiile din muzeu, la activităţile sportive, închiriat de toalete ecologice până la contractele cu artiştii. Spune că i-ar plăcea mult să se implice şi la Zalău în organizarea unui eveniment artistic amplu. Visul ei este să organizeze un maraton de poezie. Ea şi-a dat seama că tinerii au nevoie de poezie de calitate. A observat acest lucru la tinerii din Tăşnad şi este convinsă că şi cei din Zalău sunt la fel. Crede că poezia trebuie ascultată în primul rând şi abia apoi citită de pe hârtie. „Poezia se citeşte cel mai mult. Însă eu cred că ea este destinată rostirii, aşa cum a fost în antichitate. Poezia se naşte cu adevărat doar rostind-o. Cât rămâne doar pe hârtie, ea se află în conservare”, crede Alice.

Adulţii trebuie să aibă grijă de sufletul copiilor

Ea consideră că adulţii trebuie să aibă foarte mare grijă de sufletele copiilor. „Noi aşa am ajuns aici, am ajuns să iubim lucrurile frumoase pentru că nişte profesori au avut grijă de noi. Vom vedea cât de dezechilibrată este noua generaţie şi nimic nu este din vina tinerilor, ci a noastră, a adulţilor. Tinerii se automutilează sufleteşte doar pentru că noi, adulţii, nu avem grijă de partea lor cea mai sensibilă. Nu avem timp să-i ascultăm, ne este frică să ne amintim cum eram la vârsta lor”, spune Alice.

Ce îi place:

Iubeşte muzica, atunci când îi îmbogăţeşte sufletul, dar şi când îl exaltă. Îi place să asculte de la balade rock la muzică preclasică. Apreciază fiecare lucru potrivit la momentul potrivit. Spune că n-ar putea trăi fără cărţi, fără să citească. Iubeşte florile şi îi place să gătească pentru cei dragi. „Îmi place ideea că cineva se va bucura de ce fac eu“, spune Alice. Îi mai place să cânte, deşi n-a făcut-o decât în corul bisericii.

Ce nu îi place:

Urăşte minciuna şi situaţiile penibile. „În rest, iau oamenii aşa cum sunt şi nu mă supăr decât pe cei care merită. Iar aceia sunt foarte puţini. Accept foarte multe din partea oamenilor, bune şi rele. M-am obişnuit să nu judec. Am o deviză: Nu aştept nimic, nu promit nimic, dau tot ce pot să dau şi mă mulţumesc cu ceea ce primesc. Aşa nu voi fi dezamăgită niciodată“, susţine poeta.

Întrebare şi răspuns:

Povesteşte-mi despre spectacolele organizate de tine.

A.V.B.: Am organizat mai multe spactacole în Penitenciarul din Satu Mare, unde am dus artişti celebri, dar şi tineri din oraş. A fost impresionant să observ tinerii care se produceau în spectacol văzând alţi tineri, de vârsta lor, privaţi de libertate. A fost, de asemenea, înduioşător să văd reacţia celor privaţi de libertate la unele cântece, cum ar fi cel al lui Octavian But, „Libertate“. Cât de mult îşi doreau să asculte acest cântec şi ce emoţii puternice le-a produs.