Alexandru Goron - "prefectul" care vrea să emigreze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Olimpic la aproape toate disciplinile umaniste, voluntar într-o asociaţie care sprijină copii cu dizabilităţi, Alexandru Goron îşi doreşte să schimbe societatea românească din postura de funcţionar în Parlamentul European.


Deşi are numai 19 ani, Alexandru se încumetă să facă radiografii extrem de acide vieţii politice şi sociale din România. Spune că a devenit preocupat de politică şi sociologie tocmai din cauza nemulţumirilor pe care le-a adunat de-a lungul timpului. „N-am putut înţelege niciodată cum oameni fără pregătire, aproape agramaţi, ajung în funcţii importante. Clasa politică din România s-a comportat total iresponsabil în ultimii 20 de ani şi tocmai din această cauză cred că ar trebui ca oamenii care-şi doresc să devină demnitari să dea un fel de testare înainte sau să aibă un CV care să-i califice pentru acel post“, explică Alexandru.

Îi ajută pe copiii cu dizabilităţi


În opinia sa, schimbarea se poate face numai din interior. De aceea, consideră că oamenii capabili ar trebui să se implice în politică şi în administraţie, pentru că „schimbările pot fi făcute doar prin intermediul politicului, prin legi corecte şi adaptate realităţilor sociale“.
Principalele sale nemulţumiri sunt legate de proasta gestiune a fondurilor de la bugetul de stat şi de neglijarea persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în situaţii economice dificile. „Vreau să nu fiu înţeles greşit, nu sunt pentru un stat sută la sută asistenţial, dar cred că românii ar trebui să ia exmplu ţărilor din nordul Europei, unde inechităţile sociale nu sunt atât de evidente. Sunt voluntar în cadrul «Asociaţiei Prader Willi» şi lucrez cu copii cu dizabilităţi, de aceea ştiu cât de puţin se implică statul în sprijinirea acestor oameni“, mai spune adolescentul din Zalău.

A condus prefectura

La sfârşitul lunii trecute, Alexandru a fost, pentru o zi, prefect al judeţului Sălaj, făcând parte dintr-un proiect  pentru elevi coordonat de Prefectura Sălaj. În orele petrecute în Prefectură, adolescentul spune că s-a familiarizat cu mecanismele instituţionale şi susţine că experienţa îi va prinde bine pe viitor. „Îmi doresc să plec din ţară, dar să ajut România din exterior lucrând în cadrul Parlamentului European. Tocmai de aceea, dacă-mi doresc să schimb ceva,  trebuie să aflu cum merg lucrurile în orice instituţie“, opinează Alexandru Goron.




Profil.

Născut. 24 decembrie 1991, Zalău.
Studii. Elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Silvania
Familie. Mai are doi fraţi şi o soră.


Ce-i place?

Alexandru se declară un împătimit al lecturii şi spune că-i place să petreacă ore întregi în bibliotecă în compania cărţilor de istorie sau filosofie. Adolescentul se simte bine în compania oamenilor creativi, cu iniţiativă şi bun simţ şi care nu se exprimă şi nu se comportă violent.

Ce nu-i place?

Oamenii egoişti şi lipsiţi de compasiune faţă de semenii lor nu sunt pe placul lui Alexandru. De asemenea, tânărul „are un dinte“ împotriva indivizilor care fac lucrurile de pomană şi crede că superficialitatea este una dintre cele mai acute probleme în România de azi.

Întrebări şi răspunsuri

Te-ai gândit să emigrezi?

Încă din clasa a VIII –a, de când am început să-mi dau seama de contrastul puternic dintre mentalitatea românească şi cea a occidentalilor. Observ, cu regret, că oamenii de valoare nu sunt apreciaţi în România. Vreau să plec în Danemarca, pentru că admir democraţiile nordice, iar acolo studiile universitare sunt gratuite.

Ce-ai schimba dacă ai ajunge într-o funcţie de decizie?


În primul rând aş încerca, printr-o iniţiativă legislativă, să pun la punct un sistem de reciclare a deşeurilor mai eficient. Reciclarea ar putea aduce avantaje economice, prin transformarea în energie a deşeurilor. Totodată, românii ar deveni mai responsabili faţă de mediul înconjurător şi faţă de viitorul copiilor lor, până la urmă.


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite