Alcoolul dăunează grav mersului pe două roţi. Vezi ce au păţit doi bărbaţi care n-au ţinut cont de asta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biciclistul a căzut în şanţ
Biciclistul a căzut în şanţ

Echilibrul pe două roţi este destul de greu de atins chiar şi în condiţii de limpezime a minţii, fiind o adevărată provocare atunci când în... ecuaţie intervine şi alcoolul.

Au simţit-o pe pielea lor doi bărbaţi, care au suferit în weekend-ul recent încheiat accidente de pe urma acestei combinaţii deloc inspirate. Primul accident a avut loc vineri, pe DN 1C, între localităţile Bizuşa şi Perii Vadului. Protagonistul a fost un bărbat de 57 de ani, din Perii Vadului, care conducea un moped deşi se afla sub influenţa alcoolul. Potrivit reprezentanţilor IPJ, din cauza stării de ebrietate în care se afla mopedistul a pierdut controlul ghidonului şi s-a răsturnat în şanţul de pe partea dreaptă a drumului.

O zi mai târziu - sâmbătă, 11 august, în jurul orei 9.20, un eveniment similar s-a petrecut în localitatea Bic. Singura diferenţă a fost că, de această dată, cel care a băut s-a urcat pe o bicicletă, nu pe un moped. Rezultatul a fost, însă, acelaşi: bărbatul a ajuns în şanţ.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite