Ajutoare sociale pentru pompierii şi poliţiştii disponibilizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ajutoarele se  vor acorda  angajaţilor MAI afectaţi de disponibilizări
Ajutoarele se vor acorda angajaţilor MAI afectaţi de disponibilizări

Pompierii, jandarmii şi cadrele militare care în acest an au încetat raporturile de muncă  cu Ministerul Administraţiei şi Internelor vor primi un ajutor  social  cu o valoare cuprinsă între 50 şi 60 la sută din salariul de bază.

Acest ajutor a  fost adoptat  în OUG 54-2011 pentru stabilirea unor măsuri privind încadrarea  în limita alocată cheltuielilor de personal din Ministerul Administraţiei  şi Internelor pentru anul 2011. Ajutorul se stabileşte şi va fi plătit de către unităţile MAI supuse  procesului de reogranizare instituţională desfăşurat în vederea încadrării de personal aprobate pentru anul în curs. Potrivit ordonanţei, angajaţii MAI care încetează raporturile de muncă, beneficiază de plata unui ajutor stabilit în raport cu vechimea efectivă în calitate de personal militar- poliţist, calculat în funcţie de salariul bază avut în luna schimbării poziţiei de activitate, după cum urmează: 50 la sută din salariul funcţiei de bază, la o vechime efectivă cuprinsă între 1 şi cinci  ani,  55 la sută din salariul funcţiei de bază la vechimea cuprinsă între  cinci şi 15 ani inclusiv şi 60 la sută din salariul funcţiei de bază la o vechime de peste 15 ani.  

Ajutorul se acordă la cererea  foştilor angajaţi afectaţi de reorganizare, începând  cu prim azi a lunii următoare  celei în care a avut loc trecerea în rezervă, respectiv încetarea  raporturilor de muncă. La nivelul juţului Sălaj, de aceste disponibilizări au fost afectaţi 24 de jandarmi şi 34 de pompieri.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite