A scăpat cu răni uşoare, după ce s-a izbit cu maşina de un gard

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 24 de ani din Zalău a scăpat nevătămat după ce azi noapte, a intrat cu maşina într-un gard din localitatea Borla. Impactul a fost puternic iar pentru scoterea tânărului dintre fiarele contorsionate ale autoturismului a intervenit echipa de descarcerare a  ISU Sălaj.

Azi dimineaţă, în jurul orei 04,00 D. Bogdan, un tânăr de 24 de ani se afla la volanul unui autoturism marca BMW  în localitatea Borla iar într-o curbă la dreapta din direcţia de mers Bocşa – Zalău, a pierdut controlul autoturismului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat  în coliziune frontală cu gard. În autoturismul pe care îl conducea se aflau patru persoane care au suferit leziuni uşoare. În urma impactului şoferul maşinii nu a putut ieşi din autoturism fiind nevoie de echipa de descarcerare a ISU Sălaj.
Potrivit  unor informaţii furnizate de Lucian Jacodi, purtător de cuvânt al ISU Sălaj, din cei cinci pasageri ai autovehiculului, doar şoferul a avut nevoie de descarcerare. Acesta a fost scos şi predat Serviciului de Ambulanţă. La scurt timp tânărul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe unde s-a constatat că era sub infulenţa băuturilor alcoolice. „Tânărul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi prezenta plăgi la nivelul feţei şi la braţ. Nu a necesitat spitalizare”, a precizat Codruţa Puşcaş, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean.

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite