A avut zile. Un copil a scăpat nevătămat după ce a căzut într-un canal de şapte metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil de numai şase ani, din Zalău, a văzut moartea cu ochii ieri seară, după ce a căzut într-o gură de canal. Copilul a fost scos din canalul, adânc de şapte metri, de pompieri militari.

Clipe de groază pentru familia unui copil din cartierul Dumbrava Nord, din Zalău. Băieţelul lor, de numai şase ani, a căzut într-o gaură de canal, iar părinţii panicaţi au sunat la pompieri.

„În câteva minute colegii mei au ajuns la faţa locului, în apropierea pieţei de strada Dragalina, iar unul dintre pompieri a coborât în canal, pentru a vedea cum se simte băieţelul. Din fericire, copilul a scăpat aproape nevătămat, pentru că pe fundul gropii se strânsese un strat gros de mâl, astfel că impactul nu a fost foarte dureros”, explică lt. Lucian Jacodi, ofiţerul de relaţii cu presa al ISU Sălaj.

Cu ajutorul unei chingi, pompierii l-au scos pe copil la suprafaţă,  unde a fost preluat de un echipaj de la ambulanţă şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean. „Copilul se afla într-o stare bună când a ajuns la noi. Avea doar câteva leziuni minore în zona bazinului, aşa că nu a necesitat internarea”, spune Codruţa Puşcaş, purtătorul de cuvânt al Spitalului.

Cel mai probabil, capacul de la canal a fost furat de hoţii de fier vechi. Poliţiştii au început, ieri, cercetările pentru a-i găsi pe cei care au furat capacul metalic. Dacă vor fi prinşi, hoţii vor fi cercetaţi şi pentru vătămare corporală din culpă, infracţiune pentru care riscă între o lună şi trei luni de închisoare.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite