39 de absolvenţi de gimnaziu din Sălaj nu vor să facă liceul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copii provin în special din familii de romi şi au declarat în scris, la absolvire, că nu vor să-şi continue studiile. Ei pot ajunge, totuşi, la liceu, dacă se înscriu săptămâna aceasta pentru etapa a doua de admitere în clasa a IX-a.

39 de absolvenţi de clasa a VIII-a din judeţ, majoritatea proveniţi din familii de romi, au dat declaraţie scrisă că nu vor să se înscrie pentru a fi admişi la liceu, susţine inspectorul şcolar general Ioan Abrudan.

El spune că şcoala nu are pârghii prin care să-i constrângă pe aceşti elevi să facă măcar învăţământul obligatoriu de zece clase, dar apreciază că primăriile ar trebui să facă presiuni asupra părinţilor care nu vor să-şi lase copiii să-şi continue studiile. Cu atât mai mult cu cât aceşti copii mai au o şansă să intre din toamnă la liceu, dacă se înscriu săptămâna aceasta pentru cea de-a doua etapă a admiterii pe locurile rămase libere în clasa a IX-a.

Înscrierea se face la secretariatele şcolilor unde au absolvit, prin completarea fişelor de opţiuni.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite