13 luni. Atât durează drumul până „Acasă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 14.400 de pacienţi se află pe lista de aşteptare pentru a fi internaţi la Centrul „Acasă“ din Zalău. Până a fi internat, pacientul poate aştepta mai bine de un an. La Centrul de Recuperare, Tratament şi Îngrijire „Acasă” din Zalău, dat în folosinţă în urmă cu şase ani, se internează aproximativ 105 pacienţi în fiecare lună, care vin din toate colţurile ţării.

Lista de aşteptare la Centrul de Recuperare, Tratament şi Îngrijire „Acasă” numără în momentul de faţă peste 1.400 de pacienţi, în condiţiile în care distanţa între programare şi internare este de 12 luni şi, în unele cazuri, chiar mai mult. Leontin Băbţan, directorul general al clinicii, afirmă că vin pacienţi nu doar din Sălaj, în momentul de faţă fiind internaţi bolnavi din Braşov, Cluj, Timiş, Maramureş, Bucureşti.

„Încercăm să facem o prioritizare, dar nu după criterii regionale, ci strict medicale. În funcţie de patologie, se poate scurta termenul de aşteptare la 4-6 luni pentru traumatisme, accidente vasculare sau probleme neurologice ale copiilor”, spune directorul.

În fiecare lună sunt tratate, absolut gratuit, în jur de 105 cazuri, însă capacitatea Centrului este de 140. Clinica funcţionează la circa 70 la sută din capacitate, în limita finanţării venită de la Casa de Asigurări de Sănătate.

„Tată şi mamă” pentru pacienţi

Rodica Paşca, de 52 de ani, din Zalău, este pentru a treia oară internată, din cauza unei paralizii pe partea dreaptă şi a pierderii memoriei în urma unui accident petrecut în urmă cu 10 ani. „Am fost prin multe locuri, dar revin aici nu numai pentru că ar fi mai aproape de casă, ci pentru că au aparate de tot felul şi personal calificat”, explică femeia.

Sorin Ioan Boldea are 72 de ani şi vine din Bucureşti, tot pentru a treia oară. Prima dată a fost internat aici, pentru că nenorocirea, accidentul vascular, l-a surprins în Zalău, în 2008. „Un an şi ceva am aşteptat până să fiu internat, din martie anul trecut. Dar am constatat că această instituţie nu are echivalent în ţară. Şi am fost şi la Elias, şi la Baloteşti”, declară pacientul.

Dorin Patriţiu Druhora, de 56 de ani, din Poarta Sălajului, apreciază că această clinică este „tata şi mama”, iar pacienţii devin copii, datorită modului în care sunt trataţi bolnavii. „O dată nu am auzit pe cineva nervos”.

Fiica Elenei Grigore, din Lupeni, are 8 ani şi se află pentru a treia oară la Zalău, după ce a citit despre centru pe internet. „N-am aşteptat prea mult, după o lună ne-au primit. Am venit în căruţ, iar acum suntem pe picioare, mai avem de lucru la echilibru şi spate”, povesteşte mama Andreei.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite