Peste 300 de vasluieni au ajuns la urgențe de Paști

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de vasluieni au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență în primele două zile de Paști din cauza consumului excesiv de alcool și a consumului alimentar.

Numai în noaptea de Înviere numărul vasluienilor care au apelat la ajutorul Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) a fost dublu față de o zi obișnuită. „În noaptea de Înviere au fost în total 121 de solicitări, iar aproximativ jumătate din solicitări au fost determinate de consecințele consumului excesiv de alcool, mergând de la stări de ebrietate simple până la come alcoolice. Un sfert din solicitări au fost determinate de abuzul alimentar", a declarat Daniel Ungureanu, medic SAJ Vaslui.

La fel de aglomerați au fost și medicii și asistentele medicale ale secției UPU a Spitalului Județean de Urgență, care abia au făcut față numărului mare de persoane ajunse la spital în primele două zile de Paști. „Începând din noaptea de Înviere și până în prezent, la serviciul de urgență, s-au adresat peste 300 de persoane. Marea majoritate au prezentat traumatisme cranio-cerebrale sau politraumatisme prin agresiune. De asemenea, un număr mare de vasluieni a ajuns la spital în urma intoxicațiilor acute cu băuturi alcoolice", a precizat și Lelia Croitoru, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite