O vasluiancă a câştigat „Peştişorul de Aur“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar 14 ani, Miruna Puiu, una dintre cele mai talentate voci ale Vasluiului a reuşit să obţină unul dintre cele mai râvnite trofee, şi anume, premiul cel mare al Festivalului Internaţional de Muzică „Peştişorul de Aur".

Binecunoscutul concurs de muzică a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Ungheni, Republica Moldova.

La întrecere s-au înscris 45 de copii, pe categorii de vârstă, printre care şi Miruna Puiu din Vaslui.

Piesa cu care a participat la întrecere se intitulează, paradoxal, „Voi câştiga", iar micuţa solistă a reuşit să îşi adjudece marele premiu al festivalului.

Miruna a participat de patru ani consecutiv la acest concurs şi de fiecare dată a reuşit să se claseze pe podium.

„Acest premiu înseamnă munca mea de 6 ani. Pot spune că, până acum, e cel mai important trofeu pe care l-am câştigat. Aş vrea să mulţumesc, în primul rând, familiei pentru susţinere, doamnei profesor de canto Carmen Trufia, dar şi cadrelor didactice de la şcoală care m-au înţeles şi m-au învoit ca să pot participa la acest festival", ne-a mărturisit Miruna.

Cum orice artist nu prea are timp liber, miruna se pregăteşte, deja, pentru următorul concurs care se intitulează „Neghiniţă" şi va avea loc în perioada 19-21 octombrie la Bacău.

Muzica a purtat-o pe Miruna Puiu prin 37 de ţări din toată lumea

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite