Un tânăr de 18 ani îşi şantaja fosta iubita minoră cu fotografii compromiţătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petruţ Iordache, domiciliat în comuna Iana, a fost reţinut aseară de poliţişti după ce i-a cerut 300 de lei şi o cartelă telefonică fostei sale prietene pentru a nu face publice nişte fotografii compromiţătoare.

Tânărul s-a despărţit de iubita sa, Alexandra (17 ani), în urmă cu câteva zile. Atunci, Petruţ Iordache a ameninţat-o pe aceasta că va face publice câteva fotografii în care tânăra se află în ipostaze intime. Băiatul i-a dat termen până aseară fostei sale iubite pentru a-i aduce banii şi cartela telefonică cerută.

Tânăra a sesizat poliţiştii din comuna sa, care au decis să-l prindă în flagrant pe Iordache. Ieri după-amiază, tânărul s-a prezentat la întâlnirea cu fosta sa iubită, care i-a dat banii ceruţi. Aceştia fuseseră marcaţi chimic de către oamenii legii, iar Petruţ Iordache a fost încătuşat şi reţinut pentru 24 de ore.

El a fost prezentat astăzi în faţa judecătorilor bârlădeni care vor decide dacă vor emite  mandat de arestare preventivă pe numele său.

Bunicul său, victimă colaterală

Petruţ Iordache nu are nicio ocupaţie şi locuieşte împreună cu bunicul său, Iancu Tamaş (72 de ani). Acesta susţine că, atunci când s-a dus să vadă ce se întâmplă cu nepotul său, a fost lovit de către oamenii legii.

image

Iancu Tamaş susţine că vânătăile de pe faţa sa au fost provocate de poliţişti

„M-au luat la bătaie cu pumnii. Eu m-am dus să văd ce se întâmplă ce nepotul meu, ca tot omul. Am sunat la ambulanţă de două ori dar n-au vrut să vină, au vorbit poliţiştii cu ei. Nici la spital nu m-au primit tot din cauza asta", ne-a spus Iancu Tamaş.

„Bătrânul se afla în stare de ebrietate, iar când şi-a văzut nepotul încătuşat a agresat şi a încercat să lovească poliţiştii", ne-a spus Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

La flagrantul organizat în comuna Iana au participat poliţişti de la mai multe posturi învecinate.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite