Un recidivist s-a întors după gratii, după ce a încercat să violeze două bătrâne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Un bărbat de 32 de ani din localitatea vasluiană, Griviţa, care a ieşit din închiasoare luna trecută, va ajunge, din nou, după grati după ce a încercat să-şi satisfacă poftele trupeşti cu două bătrâne.

Suspectul fusese eliberat din închisoare luna trecută şi nu a rezistat să stea cuminte în libertate decât câteva zile.

Pe 4 martie, după ce s-a îmbătat bine la birtul din satul Odaia Bursucani, suspectul s-a oprit pe drum şi a adormit fără să ceară voie nimănui în caa unor localnici. A fost găsit de proprietari crae l-au dat afară şi i-au anunţat rudele.

Ajuns acasă, bărbatul sa luat la ceartă şi cu cei din familia sa şi a plecat, din nou, la băut unde a stat până noaptea târziu. În drum spre casă, bărbatul a intrat în locuinţa unei vecine de 84 de ani care mai era împeună cu o altă bătrână de 70 de ani.

Acesta a încercat să întreţină relaţii sexuale cu amândouă femeile, însă nu a reuşit. Una din femei a sunat la 112 şi a anunţat incidentul, iar suspectul a ajuns pe mâna poliţiştilor.

„Bărbatul a fost identificat pe raza localității de domiciliu. Acesta a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore. A fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea de arestare preventivă", ne-a declarat Mihaela ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite