I s-a prelungit mandatul de arestare agresorului primarului din Oltenești

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii Tribunalului din Vaslui au hotărât, la sfârșitul săptămâni trecute, ca Florin Mocanu, cel care l-a atacat cu bestialitate pe primarul comunei Oltenești, să rămână în arest preventiv pentru încă 30 de zile.

Mocanu îl atacase în luna iunie pe Iorgu Sonea, primarul din Oltenești, cu un cuțit și o secure, provocându-u mai multe răni la mâini și în zona capului. Potrivit anchetei procurorilor, agresorul l-ar fi rugat pe edil să îl transporte cu mașina până la drumul european, iar la o trecere de cale ferată acesta l-ar fi lovit cu securea de mai multe ori în zona gâtului și peste mâini.

Imediat după atac, Florin Mocanu i-a luat primarului 30 de lei și a fugit până în municipiul Huși, de unde s-a urcat într-un tir cu care s-a deplasat până aproape de municipiul Bârlad.

Polițiștii l-au prins la câteva ore după atac, iar pe 26 iunie el a fost arestat prevetiv pentru tentativă de omor, tâlhărie și port ilegal de armă albă.

Primarul Iorgu Sonea a suferit o intervenție chirurgicală la Iași, iar acum starea lui de săntate este bună.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite