A mers la pescuit și a murit înecat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bătrân a fost găsit mort în această dimineață, trupul său fiind observat de câțiva trecători plutind pe râul Bârlad.

Neculai Ignat, de 73 de ani, se afla la pescuit în apropierea zonei Podu lui Traian, situat între localităţile Zorleni şi Simila. Încă nu s-a stabilit dacă bătrânul a intrat în apă şi s-a înecat sau dacă i s-a făcut rău şi a căzut în apă. Trupul său a fost descoperit de un cioban, care a alertat imediat autorităţile


„Nu a fost nevoie să intervenim, pentru că apa în care a fost găsit nu era foarte adâncă şi a fost scos de martori", ne-a declarat Alina Poiană, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) Vaslui.

La fața locului a ajuns și un echipaj al ambulanței, însă medicii nu au putut face altceva decât să constate decesul. Cadavrul bărbatului a fost dus la Morga din Bârlad acolo unde i se va efectua necropsia.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite