În judeţul Vaslui se circulă în condiţii grele, de iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi a mai nins şi aseară, circulaţia pe drumurile naţionale şi judeţene se desfăşoară cât de cât în condiţii normale.

Probleme mai mari se întâlnesc pe drumurile comunale, acolo unde circualţia se desfăşoară greu. În această dimineaţă, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, s-a anunţat că se circulă pe un singur sens pe drumul care leagă între ele satele Ciocani şi Crâng.

Aseară au fost probleme DN 24 D, la graniţa cu judeţul Galaţi, deoarece autorităţile judeţului vecin au decis să închidă porţiunea de drum dintre localităţile Bălăbăneşti şi Cuca din cauza viscolului şi a ninsorii.

Pe drumul european E 581 se circulă bine, deoarece drumarii de la Secţia Drumuri Naţionale, care se ocupă şi de deszăpezirea acestui drum, au acţionat toată noaptea, iar în acest moment nu sunt probleme.

În oraşe se circulă bine pe principalele artere, nefiind probleme deosebite în niciunul dintre cele 4 urbe din judeţ.

Poliţiştii de la rutieră recomandă şoferilor să renunţe, pe cât posibil, să circule cu maşinile proprietate personală şi să folosească mijloacele de transport în comun, iar dacă sunt nevoiţi să urce la volan să circule cu mare atenţie, să păstreze o distanţă suficientă faţă de autotursimul din faţă şi să folosească centura de siguranţă.

Vremea în Vaslui va continua să rămână rece şi în perioada următoare, temperatura maximă de astăzi fiind de -7 grade celsius. Pentru acest sfârşit de săptămână, meteorologii prognozează vreme rece, cu vânt ceva mai slab în zona Vasluiului şi cu ninsori foarte slabe.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite