Au încercat să scoată din țară două autoturisme folosindu-se de acte false

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră vasluieni au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Albiţa, doi cetăţeni români care încercau să scoată ilegal din ţară  două autoturisme utilizând un certificat de înmatriculare fals şi numere de înmatriculare false.

Primul dintre falsificatori a fost descoperit ieri după-amiază, când acesta s-a prezentat la controlul pentru trecerea frontierei cu un autoturis marca Volvo.  În urma controlulului efectuat asupra autoturismului a fost descoperită o autorizaţie de circulaţie provizorie pentru autoturismul prezentat la control eliberată pe numele altui român la data de 12.09.2011. În legătură cu cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat mașina în data de 19 septembrie, anul acesta, în urma unui anunţ pe internet, contra sumei de 750 euro, de la cetăţeanul român respectiv, iar în momentul achiziţionării autovehiculului acesta avea aplicate numerele de înmatriculate provizorii româneşti. Ştiind că poate circula cu numerele de înmatriculare provizorii doar pe teritoriul României, suspectul a înlocuit numerele provizorii româneşti cu alte numere cu intenţia de a scoate din România autoturismul, iar ieri s-a prezentat pentru a ieşi din România prin P.T.F. Albiţa, unde, la controlul de frontieră, s-a constatat faptul că numerele de înmatriculare sunt false.

Cea de-a doua descoperire a avut loc două ore mai târziu, când un alt bărbat cu dublă cetățenie, română și basarabeană, s-a prezentat la controlul pentru trecerea frontierei la volanul unui Opel Calibra. În urma verificărilor efectuate prin Centrul Trilateral de Contact Galaţi cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare prezentat la control, a rezultat că numărul de înmatriculare al autoturismului prezentat la control aparţine altui autoturism, marca Ford Transit, iar certificatul de înmatriculare nu figurează în baza de date. 

„Polițiștii de frontieră vasluieni au întocmit dosare penale pe numele celor doi cetățeni. Primul dintre ei este acuzat de conducere a unui autovehicul cu numere de înmatriculare false, iar cel de-al doilea pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare. Ambii au fost prezentați astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși cu propunere de arestare preventivă", ne-a declarat Irina Mirică-Gheucă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite