O fostă angajată a Finanțelor Publice Vaslui este acuzată de delapidare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DGFP Vaslui
DGFP Vaslui

Elena Chiriac, fosta șefă de serviciu a Trezoreriei municipiului Vaslui, este acuzată că și-a însușit în mod ilegal suma de 190.000 de lei din conturile Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Vaslui.

Poliţiştii de investigare a fraudelor vasluieni au finalizat cercetările împotriva Elenei Chiriac și au stabilit că aceasta se face vinovată de comiterea infracţiunii de delapidare. La începutul lunii septembrie, în urma unui control intern asupra operaţiunilor privind activitatea de trezorerie din luna august 2011, s-a constatat faptul că există unele înregistrări contabile care nu au fost efectuate la solicitarea unor instituţii.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui a analizat operaţiunile respective şi a constat că în luna august 2011 au fost retrase dintr-un cont de venituri sume în valoare totală de 9.925 lei, bani care au fost viraţi iniţial într-un cont de disponibil şi apoi în conturile personale ale Elenei Chiriac. Perioada de verificare s-a extins, constatându-se faptul că în anul 2011 au fost retrase din diferite conturi ale instituţiei şi virate în contul de disponibil sume în valoare totală de  25.865 lei. Organele de audit din cadrul DGFP Vaslui au dispus extinderea perioadei supusă verificării, fiind identificate şi alte sume de bani retrase în perioada 2008-2010. De asemenea, s-a dispus și o expertiză contabilă în urma căreia s-a constatat că prejudiciul total cauzat de învinuită în dauna instituţiei la care era angajată este de 190.153,52 lei.

În momentul audierii, Elena C. a declarat că în ultimii ani a  avut probleme de sănătate care au necesitat tratamente medicale îndelungate, iar din această cauză, din anul 2008, a început să-şi însuşească bani din conturile trezoreriei, aspecte neconfirmate de extrasele de cont din care rezultă că banii au fost folosiţi pentru efectuarea unor plăţi cu cardul pentru diverse bunuri şi produse", se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui.

În vederea recuperării prejudiciului cauzat, s-a dispus aplicarea sechestrului asigurator asupra apartamentului proprietate a învinuitei, care a achitat până în prezent suma de 25.865 lei.

„Poliţiştii de investigare a fraudelor au înaintat dosarul penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunerea de trimitere în judecată a învinuitei", ne-a declarat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.  

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite