Zona Traian a căpătat statut de cartier rezidenţial la Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit experţilor imobiliari, vasluienii preferă să-şi achiziţioneze apartamente spaţioase în blocuri construite după anii ’90. Cele mai căutate zone sunt Traian şi Cartier.

Cei mai mulţi dintre vasluieni ar prefera să locuiască la casă. Costul ridicat de achiziţie sau de construire a unei case îi fac însă pe mulţi dintre doritori să se îndrepte către apartamentele de la bloc. Pe acest segment, conform agenţilor imobiliari, Zona Traian rămâne şi cea mai scumpă, dar şi cea mai căutată de vasluieni.

„Aici, majoritatea blocurilor au fost construite după Revoluţie, iar apartamentele sunt spaţioase. Este una dintre cele mai bune zone de locuit din oraş, însă şi preţurile sunt mai ridicate“, a spus Simona Polak, managerul unei agenţii imobiliare din Vaslui. Apartamente la fel de spaţioase şi luxoase mai sunt în blocul Corevas, Goscom, AJOFM, dar şi în cartier, în zona Morii.

Distanţele mari nu fac diferenţa
Polak a mai adăugat că, Vasluiul fiind un oraş mic, principalul criteriu în stabilirea preţului unui apartament este suprafaţa şi dotările pe care le are. Zona în care este amplasat contează mai puţin.

„Vasluiul este un oraş pe care îl străbaţi în zece minute sau, din centrul oraşului, tot în zece minute poţi ajunge în orice alt punct de interes. Astfel, faptul că un apartament este amplasat lângă un centru comercial sau lângă o şcoală nu are prea multă importanţă“, a explicat Polak.

Acest lucru este confirmat şi de vasluieni, care afirmă că, atunci când intenţionează să cumpere un apartament, cel mai mult îi interesează numărul de camere şi gradul de confort. „Eu am cumpărat anul trecut un apartament în Zona Gării. Mi-a plăcut pentru că este foarte spaţios. Chiar şi balconul este aproape dublu ca mărime faţă de cel al apartamentului părinţilor“, ne-a spus Carmen Arhire (33 ani), asistent medical.

Ultimul trend, mutatul la periferie
Mai mult, potrivit agenţilor imobiliari, vasluienii urmează în ultimii ani aceeaşi tendinţă ca cetăţenii din ţările vestice sau din SUA şi anume aceea de-a se muta către periferie, unde este mai multă linişte, dar şi aer mai curat. „Sfatul meu este ca, dacă o persoană are 50-60.000 de euro să-i investească în achiziţia unei case. La casă, în primul rând ai mai multă intimitate, n-ai vecini care să-ţi scape apa în casă, ai mai mult spaţiu, deci şi un confort sporit decât cel de la bloc. Astfel, să-ţi construieşti o casă la periferie sau chiar şi în suburbiile oraşului ar fi mai ieftin decât să-ţi faci una în zona centrală. Costă ceva mai mult decât un apartament, dar merită“, a spus Simona Polak.

Stranierii vor apartamente
În ce priveşte zonele rezidenţiale clasice, cele mai scumpe locuinţe sunt cele din zona Delea, străzile Eternităţii şi Andrei Mureşan şi suburbia Moara Greci. Cartierele respective s-au dezvoltat în ultimii ani prin investiţiile făcute de oameni cu dare de mână. Cu toate acestea, o altă categorie de vasluieni relativ înstăriţi, cei plecaţi la muncă temporar peste hotare, au alte preferinţe de a investi banii în afaceri imobiliare.

„O particularitate în cazul celor care vin din străinătate este că îşi cumpără apartamente la bloc. Iar asta nu prentru că nu ar avea bani să construiască o casă, ci pentru că, în cazul în care pleacă din nou, încuie apartamentul şi gata. La casă este ceva mai dificil pentru că trebuie să mai ai pe cineva care să o supravegheze“, a încheiat Simona Polak.

Preţuri apartamente Vaslui
Garsonieră: 15.000 de euro - 25.000 de euro;
Apartament 2 camere: 15.000 de euro- 35.000 de euro;
Apartament 3 camere: 20.000 de euro - 60.000 de euro.

Mulţi îşi vând locuinţele şi se mută la ţară

Numărul tranzacţiilor imobiliare a scăzut drastic la Vaslui începând cu 2008, când a debutat criza economico-financiară. Potrivit agenţilor imobiliari, numărul contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor sau terenurilor se situează la circa 30% faţă de perioada de dinaintea crizei.

„Lumea nu mai are bani, astfel că multe proiecte imobiliare au stagnat, cum este cazul caselor construite lângă pădurea Paiu sau a ansamblului rezidenţial de blocuri situat lângă Spitalul Judeţean de Urgenţă. Şi oamenii care încearcă acum să-şi vândă locuinţele vor ca apoi să-şi cumpere o casă la ţară, chiar dacă asta ar însemna să aibă un confort mai redus faţă de cel pe care îl au acum locuind la bloc. Practic, zece procente din proprietarii care şi-au scos apartamentele la vânzare intenţionează să se mute în mediul rural. Mulţi şi-au pierdut serviciul, le-au fost reduse salariile şi nu-şi mai permit să acopere cheltuielile la bloc“, a spus Simona Polak.

O scădere drastică a fost înregistrată şi în dreptul vânzării terenurilor. Singurele care mai au căutare sunt cele agricole. „Terenurile intravilane nu mai sunt căutate deloc. Mai sunt ceva oferte pentru terenuri agricole, însă doar pentru suprafeţe foarte mari şi compacte“, a precizat Polak. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite