40 de contrabandişti de ţigări au fost săltaţi de mascaţi şi duşi la Poliţie. Printre ei se află şi poliţişti de frontieră! (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traficantii sunt adusi la DIICOT
Traficantii sunt adusi la DIICOT

Procurorii DIICOT au efectuat, în această dimineață, 37 de percheziţii domiciliare în judeţele Iaşi şi Vaslui. Raziile au vizat o reţea de contrabandă de ţigări.

Ora 15.00 Poliţistul de frontieră vasluian implicat în contrabanda cu ţigări se numeşte Dan Florin Iancu, are 33 de ani,  şi lucrează de şapte ani în sistem. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui, acesta nu este la prima abatere.

Ora 10.50 Până la această oră au fost audiate 15 persoane. La acţiune participă 150 de oameni ai legii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, Investigaţii Criminale, Jandarmerie, dar şi de la posturile de Poliţie comunale. Potrivit unor surse judiciare, printre anchetaţi se află şi doi poliţişti de frontieră.

Ora 10.00 Acţiunea este coodonată de DIICOT Vaslui şi vizează 37 de percheziţii în judeţele Iaşi şi Vaslui în vederea destructurării unui grup infracţional organizat,  specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigări.

40 de persoane au fost audiate

Din grupul infracţional, fac parte şi doi subofiţeri din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră din Vaslui şi Iaşi.

„În fapt, se reţine că, în repetate rânduri, membrii grupării infracţionale au introdus în ţară, prin sustragere de la controlul vamal, importante cantităţi de ţigări, prin zona de frontieră unde îşi desfăşurau activitatea cei doi lucrători de poliţie.Ţigările proveneau din Republica Moldova şi erau distribuite în vederea comercializării în Huşi şi în localităţile limitrofe", este precizat într-un comunicat DIICOT.

Procurării DIICOT-Biroul teritorial Vaslui au reţinut deja şi au dus la audieri 40 de persoane.

Ora 9.30 Percheziţiile din judeţul Vaslui au avot loc în localitatea Huşi. Mai multe persoane au fost aduse deja la sediul Poliţiei.

Vom reveni cu amănunte.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite