Bârlad: Weekend cu excese de alcool, sodă caustică şi detergent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medici Urgenţe (Arhivă)
Medici Urgenţe (Arhivă)

Două persoane au ajuns la spitalul bârlădean după ce au consumat produse toxice. O a treia a încercat să se spânzure, însă nu a reuşit.

Medicii Spitalului de Urgenţă "Elena Beldiman" au avut mult de furcă în weekendul ce tocmai s-a încheiat. Cea mai mare bătaie de cap le-a fost provocată de cele şase persoane care au ajuns la spital după ce băut până nu au mai ştiut de ele.

"În total s-au prezentat 164 de persoane, dintre care aproape jumătate au necesitat internare", ne-a spus Gabriela Daniş, directorul medical al unităţii.

Ieri, numai puţin de trei persoane au ajuns pe mâna medicilor după ce au încercat să se sinucidă sau erau să se omoare din cauza neatenţiei. Un bărbat din comuna Banca, de 69 de ani, a confundat sticlele şi a băut sodă caustică. Acum, starea lui este bună şi este internat la secţia ORL.

O altă persoană din Murgeni a încercat să-şi ia zilele şi a ingerat detergent. Contrar dorinţelor sale, medicii au reuşit să o salveze.

Medicii au mai tratat şi o persoană din comuna Zorleni care a încercat să se spânzure.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe vaslui@adevarul.ro

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite