Viorel Hizo: „E prima dată în cariera mea când arbitrii decid campioana“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul vasluienilor, Viorel Hizo, a continuat războiul împotriva arbitrilor din Liga I, despre care a spus că ei au fost cei care au decis campioana în acest sezon.

„Este pentru prima dată în cariera mea când se întâmplă așa ceva. Mă întorc în timp și îmi aduc aminte de Scornicești. Recunosc că și noi greșim, dar tocmai din cauza acestui stres la care suntem supuși în continuu", a spus Hizo.

Tehnicianul galben-verzilor a comentat și reacția pe care căpitanul echipei sale, Gabriel Cânu, a avut-o pe pagina personală de Facebook, acolo unde  le-a transmis gălățenilor un mesaj plin de injurii vulgare.

„Este normal să reacționeze așa și îl înțeleg pe Gabi. De 4 etape suntem tocați de acești arbitri. Mai mult, ultimele două etape le-am pierdut din lovituri de la 11 metri, iar noi nu am primit penalty, deși au fost faze clare. Oare cât credeți că mai suportă și jucătorii?!", a comentat „Dulăul".

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite