Vasluienii rămân fideli sistemului central de încălzire: doar două debranşări înregistrate de la începutul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasluienii nu se mai înghesuie să se debranşeze de la Termica, aşa cum se întâmpla în anii trecuţi. De la începutul acestui an doar două persoane au dorit să găsească o altă modalitate de a avea apă caldă şi căldură.

Cu toate că cei din conducerea societăţii de termoficare au dat undă verde debranşărilor, vasluienii rămân fideli sisstemului centralizat deoarece nu au bani pentru o centrală, una din alternativele ieftine de a avea căldură şi apă calde în apartamente.

„Cei care vor să se debranşeze trebuie să fie la zi cu absolut toate datoriile, să facă o solicitare scrisa şi să achite la sediul nostru 85 de lei, suma reprezentând avizul de debranşare. Derbranşarea se va face de către instalatorii noştri ca să fim siguri că lucrările vor fi făcute cum trebuie", a declarat Dănuţ Chirvase, dirctorul SC Termica SA Vaslui.

Anul trecut, aproximativ 60 de abonaţi au renunţat la serviciile societăţii de furnizare a agentului termic.

Intră pe
vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite