Vasluienii au fost liniştiţi de Paşte. Puţine solicitări la ambulanţă, puţine internări la UPU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui
Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui

Paradoxal, anul acesta, de sărbătorile pascale, vasluienii au dat dovadă de cumpătare, iar la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de urgenţă (SJU) Vaslui a fost cu mult mai linişte faţă de alţi ani.

Nici medicii de la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Vaslui nu s-au plâns de un număr mare de solicitări. Potrivit conducerii seviciului, şi aici a fost mai linişte faţă de anii anteriori.

„În noaptea de Înviere au fost 60 de solicitări, ceea ce înseamnă că numărul lor a fost unul mai mic faţă de o noapte obişnuită. Cei mai mulţi dintre pacienţi au venit din rândurile bolnavilor cronici şi din rândurile celor care au făcut exces de mâncare şi alcool", a precizat Aurora Popa, managerul SAJ Vaslui.

De asemenea, în prima zi de Paşte au fost aproximativ 80 de soplicitări, cam tot atâtea cât au fost şi în cea de-a doua zi de sărbătoare.

Intră pe
vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite