Vaslui, județul suplinitorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de profesori s-au speriat de dificultatea subiectelor la examenul de titularizare și au părăsit sălile de concurs.

Alte peste 200 de cadre didactice au preferat să stea acasă și să nu vină deloc la concurs, ceea ce înseamnă că procentul de prezență la Vaslui a fost de aproape 60%.

Din cele 895 de dosare câte au fost validate să intre la examen, la ora când s-a dat startul probei, în sălile de concurs mai erau prezenți doar 684. Mai mult decât atât, dintre aceștia din urmă, alți peste 150 au dat bir cu fugiții când au văzut subiectele.

Curajoșii și-au încercat norocul, dar nu se așteaptă la note prea mari ținând cont de dificultatea subiectelor.

„Eu vă spun sincer că nu am învățat deloc. Am vrut să văd cât reușesc să iau fără să fi citit măcar o zi. Oricum, nu se merită să fii profesor în România în ziua de astăzi", ne-a declarat una dintre candidate.

Ca și în anii anteriori, sute de copii din județul Vaslui vor fi pregătiți de profesori suplinitori, mai ales că și cei din conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui se așteaptă la rezultate dezastruoase în acest an.

Rezultatele parțiale vor afișate pe 18 iulie, zi în care se vor depune și eventualele contestații. Pe 21 iulie vor fi afișate rezultatele finale, urmând ca prima etapă de rapartizare pentru dascălii care au obținut cel puțin nota 7 să se desfășoare în perioada 22-25 iulie.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite