Vaslui: Zamfir: „Abia aştept să revin în trafic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii Tribunalului Vaslui au considerat că Zamfir nu este vinovat de uz de fals. Agentul a primit o amendă de 1.000 de lei pentru neglijenţă. 

Suspendat din activitate după ce a fost judecat pentru uz de fals intelectual, agentul Cristian Zamfir are şanse mari să revină în trafic, acolo unde şi-a făcut renumele de „Incoruptibilul“ din Vaslui. Iniţial, fusese acuzat de luare de mită, dar procurorii nu au putut dovedi infracţiunea.
Ieri, magistraţii vasluieni au decis ca agentul să fie achitat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, însă i-au cerut să plătească o amendă administrativă de 1.000 de lei. 

Sancţiunea vine ca urmare a faptului că Neculai Apreotesei, cel care s-a autodenunţat, susţine că Zamfir l-a iertat pentru 250 de lei şi nu l-a sancţionat deşi nu avea inspecţia tehnică periodică.

Vrea să facă recurs

Potrivit legii, Zamfir ar fi trebuit să îi reţină certificatul de înmatriculare conducătorului auto, însă, pentru această faptă, el i-a aplicat doar un avertisment verbal. Poliţistul şi-a motivat decizia spunând că în ziua respectivă şi-a uitat la birou carnetul cu dovezi. Deşi iniţial a dorit ca dosarul să fie strămutat de teamă că nu va fi judecat corect, el şi-a schimbat părerea despre justiţia vasluiană.

„S-a făcut dreptate. S-a văzut că cel care m-a acuzat a avut intenţii neortodoxe, aducând şi un martor fals. Abia aştept să revin în trafic şi să demonstrez tuturor de ce sunt supranumit «Incoruptibilul»“, a declarat Cristian Zamfir. În schimb, va contesta amenda. „Înţelegeam dacă eram sancţionat de conducerea Inspectoratului, nu de instanţă. Voi face recurs. Oricum, cred că şi procurorii vor face“, a adăugat Zamfir.

Şefii săi aşteaptă o sentinţă definitivă. „Dacă a ajuns în atenţia procurorilor, înseamnă că e ceva. Aşteptăm decizia definitivă şi irevocabilă, vom analiza situaţia şi apoi vom decide dacă domnul Zamfir va reveni la funcţia sa“, a spus şi comisarul şef Mihai Carp, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite