Vaslui: Volkswagen Touareg furat din Italia, descoperit la Albiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră vasluieni au depistat un bărbat din Republica Moldova care încerca să intre în ţară cu un autoturism Volkswagen Touareg, furat din Italia.

Autoturismul era înmatriculat în Republica Moldva și era condus de basarabeanul Iurie B., în vârstă de 28 de ani. „La controlul de frontieră, în urma verificărilor efectuate de către poliţiştii de frontieră în bazele de date ale Sistemului de Informaţii Schengen (SIS), s-a constatat faptul că autoturismul a fost introdus în alertă ca fiind furat, în urmă cu aproximativ un an, de către autorităţile din Italia, cu măsura de indisponibilizare a bunului în vederea confiscării", se arată într-un comunicat al IJPF Vaslui.

Iurie B. le-a declarat polițiștilor că a cumpărat autoturismul din Germania contra sumei de 14.000 euro, în luna august a anului 2010 Mașina, evaluată la aproximativ 56.000 lei, a fost indisponibilizată la sediul Inspectoratului, polițiștii continuând cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a cetățeanului moldovean.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite