Vaslui: Serbări câmpeneşti cu recorduri la făcut sarmale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
150.000 de sarmale vor fi pe mesele din comuna Ştefan cel Mare
150.000 de sarmale vor fi pe mesele din comuna Ştefan cel Mare

Primarii comunelor spun că nu cheltuie niciun leu de la buget şi că totul este asigurat din sponsorizări.

În acest sfârşit de săptămână vor avea loc Zilele Satului la Todireşti. „Vom sfinţi o troiţă, iar apoi vom avea programe cultural artistice. Am invitat mai mulţi interpreţi de muzică populară şi uşoară. Nu vor lipsi sărmăluţele, iar vinul va fi din belşug“, a precizat  Neculai Istrate, primarul din Todireşti. Acesta a spus că manifestarea va fi asigurată cu banii sponsorilor şi a localnicilor care vor să contribuie financiar.

150.000 de sarmale

Pe lângă recitaluri sau competiţii de dans, fotbal sau şah, nelipsite vor fi sărmăluţele. Dacă unii edili se mulţumesc doar cu câteva oale de sarmale, suficiente pentru a satisface poftele invitaţilor, alţii au dat dispoziţie ca gospodinele să facă mâncare pentru toată lumea.
De exemplu, la Ivăneşti au fost preparate 7.000 de sarmale. Dar, numărul păleşte în faţa a ceea ce se pregăteşte în comuna Ştefan cel Mare. Aici, gospodinele au fost chemate să învârtă 150.000 de sărmăluţe. „Vrem să intrăm în Guinness Book“, a precizat Mihai Moraru, viceprimar.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite