Vaslui: Record de plângeri împotriva băncilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Liviu Cain, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Vaslui
Dan Liviu Cain, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Vaslui

Din cele 800 de reclamaţii depuse la Protecţia Consumatorilor în 2010, 320 se refereau la menţinerea abuzivă a comisionului de risc. Comisarii vasluieni au constatat că 90% din cetăţenii nemulţumiţi au avut dreptate, astfel că au sancţionat unităţile bancare.

Sute de vasluieni au luat cu asalt, anul acesta, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) pentru a depune plângeri împotriva agenţilor economici care nu le-au oferit cele mai bune servicii.  În total s-au înregistrat 800 de reclamaţii, număr dublu faţă de anul trecut.  Cele mai multe sesizări au fost depuse împotriva unităţilor bancare pentru că nu au respectat Ordonanţa de Urgenţă (OUG) nr. 50 din 2010, legată de perceperea comisionului de risc. Şefii CJPC spun că 320 de vasluieni s-au plâns de menţienerea abuzivă a comisionului de risc, de majorarea comisionului de administrare şi de existenţa unor clauze abuzive în contractele de credit.

„2010 a fost anul de vârf al plângerilor primite de la vasluienii nemulţumiţi de bănci. 90 % din reclamaţii au fost întemeiate, motiv pentru care noi, ca şi organ de control, am sancţionat unităţile bancare pentru nerespectarea OUG 50/2010. Desigur că şi băncile au contestat în instanţă amenzile primite, procesele fiind pe rol“, a precizat Dan Liviu Cain, şeful CJPC Vaslui.

Amenzi de zeci de milioane de lei

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Vaslui au amendat 46 de unităţi bancare, valoarea totală a sancţiunilor ridicându-se la 1.772.000 de lei. Cea mai mare amendă aplicată unei bănci a fost de 120.000 de lei.

Nici agenţii economici descoperiţi cu nereguli nu au scăpat de amenzi. În 2010 au fost sancţionaţi peste 1.300 de comercianţi din judeţ, valoarea amenzilor ajungând la 43 de milioane de lei.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite