Vaslui: Profesorii bătăuşi, iertaţi de inspectori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorii care bat elevi scapă cel mult cu un avertisment scris din partea inspectorilor de la IŞJ
Profesorii care bat elevi scapă cel mult cu un avertisment scris din partea inspectorilor de la IŞJ

Psihologii spun că unii profesori sunt provocaţi în timpul orelor de atitudinea rebelă a adolescenţilor.

Trei profesori au ajuns în atenţia presei şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui după ce, săptămâna trecută, au fost acuzaţi de elevi că i-ar fi bătut. Cu toate acestea, nu s-au luat măsuri mai aspre împotriva lor, iar aceştia vin la şcoală ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. A fost dat un singur avertisment scris pentru învăţătorul Laurenţiu Nedelcu, acuzat de părinţii din Băcani că vine beat la ore şi îşi dă elevii cu capul de bancă.

Inspectori miloşi

Prin prisma blândeţii cu care inspectorii IŞJ tratează astfel de cazuri s-ar putea deduce că se încurajează violenţa în şcoli din partea cadrelor didactice. „Nu cred că blândeţea sancţiunilor încurajează un cadru didactic să fie violent. Orice fel de sancţiune dată asupra unui dascăl, fie ea şi o mustrare, cântăreşte enorm asupra carierei sale“, a spus Vasile Ursanu, inspector general adjunct.

Acesta a recunoscut că „din cei aproape 7.000 de dascăli câţi sunt în judeţ, mai sunt şi astfel de cazuri“. „Vorba aceea: «pădure fără uscături nu exist㻓, a mai spus Ursanu. Părinţii îşi doresc ca măsurile luate împotriva profesorilor bătăuşi să fie mai aspre şi să ducă până la excluderea acestora din învăţământ. „Important e să ştim noi, părinţii, că fiii sau fiicele noastre sunt în siguranţă la şcoală şi să nu stăm cu grijă că vin cu ochii vineţi acasă“, a spus Marina Grigore, contabilă.

„Adolescenţii au o atitudine mai rebelă“

Psihologii vasluieni spun că există o explicaţie pentru violenţa unor cadre didactice. „Elevii la vârsta adolescentină nu vor să se facă de râs în faţa anturajului şi au o atitudine mai rebelă. Acest lucru îi afectează şi pe profesori şi de asta reacţionează şi ei violent“, a declarat Ana Rinder, psiholog.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite