Vaslui: Primarii vasluieni își impart banii între ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilii vasluieni au fost chemați la sediul Consiliului Județean pentru a-și prezenta fiecare proiectele avute în derulare și pentru a face solicitările de fonduri. Sumele vor fi alocate în raport de nevoile fiecărei comunități, după consultarea autorităților județene. Șefii județului au luat această decizie pentru a nu mai fi acuzați că alocă sumele din buget în mod discreționar

Începând din acest an, împărțirea sumelor de la stat provenite din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale se va face după un nou sistem. Edilii sunt direct implicați în alocarea banilor pentru comunități, astfel că aceștia au fost convocați să-și prezinte proiectele pe care le au în derulare sau pe care intenționează să le demareze și, în raport cu necesitățile comunităților, să hotarăască cum vor fi împărțiți banii. „Anul 2011 va fi unul deosebit de delicat în privința acestor sume, în sensul că vor fi mai puțini bani decât în 2010. Astfel, noi vom pune banii pe masă, sumele primite de la Guvern, iar primarii să discute și să-i împartă așa cum cred de cuviință. Cred că așa se va pune capăt nemulțumirilor unor primari din județ, care spuneau că nu am alocat cum se cuvine aceste sume în 2010", a declarat Vasile Mihalachi, președintele Consiliului Județean Vaslui.

 

Pesimism din partea primarilor

Edilii au salutat inițiativa șefilor județului, însă deși consideră că noul sistem de împărțire a banilor este mai bun, sunt convinși că nu vor primi toate sumele solicitate. "Am nevoie de foarte mulți bani, pentru că sunt și destule proiecte. Prioritar, însă, este un proiect pe măsura 3.2.2, care cuprinde alimentarea cu apă a satelor din comună, canalizare-epurare ape uzate și modernizarea unui drum comunal de 4, 5 kilometri. Valoarea proiectului este de 10 milioane de lei, însă, urgent mi-ar trebui 300.000 de lei, bani ce merg către comisioanele bancare. La nivel de comună, avem în total 12 proiecte, dar sunt sigur că nu voi primi bani pentru finanțarea tuturor", ne-a spus Emilian Agafiței, primarul comunei Laza.

Află ce spun și alți edili în ediția tipărită a ziarului Adevărul de Seară

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite