Vaslui: Portret / Radu Costin a jucat în „Poliţist, adjectiv“ şi vrea să dea la Drept

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasluianul care l-a întruchipat pe „Victor“ în pelicula regizată de Corneliu Porumboiu şi premiată la zeci de festivaluri de film crede că actoria nu i se potriveşte. Nu s-a gândit niciodată ca va ajunge să joace un rol principal într-un film.

Şi mai mult, într-un lungmetraj care a obţinut zeci de premii la festivalurile internaţionale de film. De altfel, Radu Costin spune că la început nici nu a dorit să participe la castingul organizat de regizorul Corneliu Porumboiu la liceele din oraş.


Ales datorită hainelor ciudate


„Am participat printre ultimii la casting. Mai mult am fost împins de la spate de doi prieteni“
, ne-a spus Radu Costin, adăugând că motivul pentru care nu a vrut să se prezinte la preselecţie era de ordin vestimentar.


„Eram îmbrăcat mai ciudat, cu o pereche de blugi slim, iar în picioare aveam o pereche de papuci cam rupţi. Însă tocmai felul cum eram îmbrăcat cred că a contat cel mai mult. Cum am intrat în sală, cineva din comisia de casting a spus «Ăsta e!». Am fost ales, deci, la prima vedere“
, îşi aminteşte Radu.  


Filmările la „Poliţist, adjectiv“ au durat trei zile, de dimineaţa până seara târziu. Radu îşi aminteşte că nu cele 12 ore pe care le petrecea pe zi pentru filmări i-au dat bătăi de cap, ci ţigările.


„Rolul meu era al unui tânăr care fuma haşiş şi le-a oferit şi altor doi colegi ţigări. Astfel, eu în film trebuia să fumez, dar pentru că eram minor, atunci fiind în clasa a X-a, prin contract s-a stipulat că trebuie să fumez ţigări medicinale. Acelea erau oribile, iar la un moment dat chiar nu mai puteam să le suport“, a afirmat adolescentul.
„Victor“ mai spune că a rămas plăcut impresionat de  ceilalţi actori profesionişti, care l-au îndrumat mereu astfel încât să-şi joace rolul cât mai bine cu putinţă. Cât despre notorietatea obţinută după rolul din film, Radu ţine să precizeze că a rămas la fel şi că „nu i s-a urcat la cap“.


Invidiat de colegi


„Am fost la lansarea filmului şi aici în Vaslui, dar şi în Bucureşti, iar acolo eram pierdut de lume. Printre atâtea vedete pe metrul pătrat, eu stăteam într-un colţ şi mă uitam“, a precizat Radu. El a subliniat totodată că, nu banii pe care i-a primit pentru rol au fost cel mai mare câştig, ci faptul că „lumea te aplaudă că ai făcut ceva“.
Deşi în urma rolului din „Poliţist, adjectiv“ a avut numeroase satisfacţii, Radu mărturiseşte că are şi un regret. „La scurt timp după filmări, în liceu lumea mă privea cu alţi ochi. Unii spuneau că sunt îngâmfat, aveau o ură faţă de mine, le era ciudă că am primit eu rolul probabil“, a încheiat Radu.

_________________

profil
născut.
17 august 1992, la Vaslui.
studii. Elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu“ Vaslui.
familie. Este singur la părinţi.

întrebări şi răspunsuri
Ai mai ţinut legătura cu regizorul Corneliu Porumboiu?

M-am mai întâlnit de câteva ori cu el, ultima dată vara trecută. Am înţeles totuşi că mai are în pregătire două scenarii şi cum Corneliu Porumboiu foloseşte în general aceiaşi actori, poate voi mai prinde un rol.
De ce nu vrei să continui cu actoria?
Nu cred că mi se potriveşte. La început, imediat după filmări, mă tenta, însă apoi m-am hotărât să intru la Drept şi am început să mă pregătesc deja. De fapt, prin Drept vreau să ajung să lucrez la Serviciul Român de Informaţii. Îmi place foarte mult să studiez oamenii, caracterul lor, să aflu chestii intime.

ce-i place
Radu spune că îi place să asculte muzică house, mai ales când merge în cluburi. De asemenea, este înnebunit după FC Vaslui. „De vreo cinci ani sunt permanent în Peluza Nord şi cred că am peste o sută de meciuri până acum“, a spus Radu.

ce nu-i place
Adolescentul mărturiseşte că îi urăşte pe mincinoşi, ipocriţi şi, în general, pe oamenii falşi. „Nu-mi plac nici oamenii care îţi cer favoruri, iar când le vine şi lor rândul să te ajute nu fac acest lucru“, a precizat Radu Costin.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite