Vaslui: Portret/ Vasile Mariciuc „Vreau să ofer societăţii valori“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conduce Grupul Şcolar Industrial „Nicolae Iorga“ din Negreşti de 8 ani. De-a lungul timpului, profesorului i-au trecut prin mână este 10.000 de elevi.

A dat cu piciorul unei cariere la Iaşi, la Universitatea „Al.I. Cuza“, din dorinţa de a rămâne la catedră, aproape de copii. Vasile Mariciuc a început să profeseze în Galaţi, iar apoi s-a transferat la Negreşti. Treptat, a ajuns la Inspectoratul Şcolar Judeţean ca profesor metodist, iar pentru o scurtă perioadă a condus instituţia vasluiană. Este directorul Grupului Şcolar Industrial„Nicolae Iorga“ din 2002. Instituţie de învăţământ care este reprezentată, în fiecare an, în medie de cinci elevi la diverse olimpiade judeţene şi naţionale.


Îşi povăţuieşte elevii


„Am încercat să fac ceea ce am învăţat la şcoală şi la facultate. Vreau ca cei care termină studiile să se întoarcă în învăţământ pentru a putea oferi societăţii valori adevărate“, a spus profesorul. Pe lângă profesorul din  spatele catedrei, Vasile Mariciuc este şi un prieten al elevilor, iar învăţăceii îl numesc „sfătuitorul“. „Trebuie să fii un adevărat prieten cu elevii. Nu trebuie să-i laşi să ţi se urce în cap, dar nici să fii dur cu ei“, a mai spus Vasile Mariciuc.


Fonduri pentru modernizarea campusului


Profesorul încearcă ca în fiecare an să ofere condiţii normale pentru spaţiile în care elevii învaţă la Grupul Şcolar „Nicolae Iorga“, deşi susţine că fondurile sunt insuficiente. „Banii alocaţi sunt extrem de puţini. Facem în aşa fel încât procesul educativ să nu aibă de suferit. Copiii nu au nicio vină că alţii se ceartă. Mai facem bani din închiriatul sălilor sau diferite transporturi cu microbuzul“, a adăugat profesorul.


Vasile Mariciuc susţine că, în funcţia de director a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru un minim de confort în spaţiul de care se îngrijeşte de mai bine de opt ani. Una din cele mai mari realizări ale sale este introducerea  şcolii în programul „Campusul Şcolar şi modernizarea şcolilor de arte şi meserii“, în valoare de 17 milioane de euro. Practic, după finalizarea investiţiei, campusul va fi cel mai mare din zona Moldovei. Cadrul didactic susţine că în 28 de ani de activitate a îndrumat peste 10.000 de elevi, dintre care mulţi au avut cariere de succes.

întrebări şi răspunsuri

Ce înseamnă învăţământul românesc?
Ca multe din această ţară, învăţământul este supus prefacerilor, dar suportă un exces de reformare şi o lipsă de intervenţie din partea autenticilor specialişti. Cred că avem minţi lucide şi vizionare, apte de a croi un sistem de învăţământ flexibil, coerent, modern, deschis, performant, capabil de a forma oameni compatibili cu exigenţele lumii de azi. 


Au mai rămas valori în ţară?
Valorile umane dispar de la o zi la alta. Nu mă refer la cei ce ies de pe porţile şcolii. Mă refer la cei care învaţă aici, se pregătesc la noi şi apoi iau drumul ţărilor ce le poate oferi un trai mai bun.

ce-i place
Îi place ca prin fiecare întâlnire cu elevul să încerce să-i dezvolte personalitatea. „Îmi place să văd oameni muncind cu spor şi cu bucurie deoarece cred că existenţa noastră are un sens“, spune dascălul.

ce nu-i place
„Îmi displace lipsa de reper şi orizont, de asumare a condiţiei de român“, spune profesorul. Nu-i place că omul îşi pierde din ce în ce mai mult calităţile umane şi devine un lucru printre altele.

profil
născut. 17 iulie 1957, Negreşti.
studii. Facultatea de Istorie şi Filosofie „Al.I. Cuza“ din Iaşi.
familie. Este căsătorit  şi are 2 copii.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite