Vaslui: Portret/ Claudiu Bulete a făcut din muzică o profesie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Claudiu Bulete
Claudiu Bulete

Vasluianul a compus pentru nume sonore ale muzicii româneşti precum Corina Chiriac sau Mihai Trăistariu.

Claudiu şi-a descoperit pasiunea pentru muzică când avea 19 ani. Din joacă, l-a rugat pe unul dintre prietenii săi să-l înveţe să cânte la chitară. „După numai un an, timp în care mi-am dedicat cea mai mare parte a timpului exerciţiului la chitară, am compus prima mea piesă. Era un colind“, îşi aminteşte Claudiu.

Blue Planet, prima lui trupă

După 4 ani, tânărul s-a hotărât să organizeze spectacole. Aşa s-a născut prima ediţia a „Balului Primăverii“, eveniment organizat de Claudiu în 1996.

„Erau atât de multe trupe talentate la vremea aceea! Eastern Boys, Shadows sau Sanctia sunt doar câteva nume al unor trupe formate din talente locale care mâncau muzică pe pâine, cum se spune. Practic, ele au fost cele care mi-au dat cu adevărat imboldul să mă implic şi mai mult în această industrie“, spune Claudiu. În 2000, a pus bazele unei trupe pop. Împreună cu doi prieteni, a înfiinţat formaţia Blue Planet.

În 2007 şi-a făcut propriul studio de producţie

„Am compus atunci, din întâmplare, o piesă pe care am promovat-o la Radio Unison, singurul post local de radio de la acea vreme. A prins foarte bine la public şi aşa ne-am hotărât să mergem mai departe. În timp, am ajuns să fim invitaţi la diferite posturi de televiziune centrale“, a mai spus Claudiu.

În 2005, trupa Blue Planet s-a destrămat, însă acest lucru nu l-a descurajat pe Claudiu. A continuat să compună şi aşa a ajuns să cunoască artişti din toate colţurile ţării. În acelaşi an a compus piesa „Eşti dragostea mea“, melodie cu care Alin Văduva, un băiat din Craiova, a participat la Festivalul Mamaia. „Acolo l-am cunoscut pe Mihai Trăistariu, cel care mi-a propus o colaborare. Atunci a fost un alt moment cheie. «Best off-ul» scos de Mihai în acel an a conţinut şi una din compoziţiile mele, ceea ce m-a făcut să înţeleg că asta e meseria pe care vreau să o practic“, povesteşte Claudiu.

S-a hotărât să-şi înfiinţeze propriul studio de înregistrări. În 2008 s-a cunoscut cu regizorul Marian Tănasă, cel cu care a transformat studioul în unul în care se fac şi videoclipuri. Echipa  mai este formată şi dintr-un operatorul de imagine, un  scenarist şi un maşinist.

Profil
Născut. 6 august 1977 la Tecuci, judeţul Galaţi.
Studii. Doctorand în ingineria aerospaţială.
Familie. Este căsătorit, nu are copii.

Întrebări şi răspunsuri
Cine a colaborat cu voi?
Pentru Corina Chiriac am compus acum doi ani un colind pe care îl cântă la toate emisiunile. Lui Mihai Trăistariu, de asemenea, nu numai că i-am compus piese, dar a lucrat în studio la mine cântece pentru ultimele sale trei albume. Chiar la albumul de muzică populară am lucrat şi la două duete cu Sofia Vicoveanca şi Niculina Stoican.
Ce proiecte de viitor ai?
Pe latura audio, am o propunere de la TVR de a lucra pentru o emisiune, despre care încă nu pot spune mai multe. Pe latura video, doresc o mai mare investiţie în cadrul acestui studio deoarece va urma în primăvară un videoclip cu Mihai Trăistariu.

Ce-i place
Lui Claudiu îi place să glumească, să stea lângă prieteni adevăraţi. Este înnebunit după avioanele supersonice. „Femeile cu picioarele lungi sunt preferatele mele, iar soţia mea are toate calităţile pe care mi
le-am dorit la o femeie“, spune Claudiu.

Ce nu-i place
Tânărul urăşte minciuna şi pe oamenii care acuză pe nedrept. „Nu-mi plac oamenii cu două feţe, urăsc hoţia şi consider că o afacere e bună dacă câştigă ambele părţi“, a încheiat Claudiu.

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite