Vaslui: Poliţiştii, datori pentru mult timp la bănci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Bulihar dă aproape tot salariul pe ratele bancare
Cristian Bulihar dă aproape tot salariul pe ratele bancare

Şefii IPJ Vaslui s-au întâlnit ieri cu bancherii pentru a renegocia condiţiile de creditare ale oamenilor legii. Agenţii ar fi dorit să scape de comisioane la plata ratelor, dar n-au obţinut decât rambursarea banilor pe o perioadă mai îndelungată.

Întâlnirea a fost rezultatul plângerilor poliţiştilor care, după diminuarea salariului cu 25%, au ajuns în imposibilitatea de a-şi mai plăti ratele la bănci.


„Întâlnirea a avut loc la sediul IPJ şi au participat zeci de poliţişti alături de şapte reprezentanţi ai unor instituţii bancare cu filiale în judeţul nostru. Obiectivul nostru a fost găsirea unor soluţii pentru ca poliţiştii să plătească mai puţin“, a declarat comisarul-şef Mihai Carp, comandantul IPJ Vaslui.


Renegocieri individuale


Şeful Poliţiei Vaslui a adăugat că bancherii au promis că vor veni cu alternative, astfel încât toţi poliţiştii să aibă posibilitatea să se achite de datoriile faţă de bănci.


„Urmează ca fiecare poliţist să meargă la bancă să renegocieze creditele luate“, a mai spus Carp. Dacă şeful IPJ s-a declarat mulţumit de rezultatul discuţiilor cu bancherii, subordonaţii săi sunt sceptici. „Aceste discuţii au fost mai degrabă de tatonare, fără ca băncile să ne facă o ofertă concretă. Singura variantă a rămas ca fiecare poliţist să meargă să ceară o reeşalonare a împrumutului, pentru că nu este nicio şansă ca rata să fie micşorată“, a spus Paul Neamţu, liderul Sindicatului Poliţiştilor.


„Ar fi discriminare“


Cristian Bulihar este şi el nemulţumit de soluţiile propuse de bănci. „Eu am o rată lunară de 1.100 lei, în condiţiile în care salariul este de 1.400. Mai rămân cu 300 de lei, bani care nu ajung nici pentru mâncare, fără să mai iau în calcul celelalte cheltuieli, care oricum se măresc în sezonul rece. Ideea era ca băncile să renunţe la acele comisioane care măresc costurile împrumtului, nu să ne pună acum în situaţia de a ne prelungi perioada de rambursare a creditelor pentru a ni se micşora rata“, a spus Bulihar.


Reprezentanţii băncilor au spus că nu pot reduce ratele poliţiştilor. „Avem o politică foarte clară vizavi de clienţi. Nu putem reduce rata unui client doar pentru că este poliţist. Vă daţi seama, ar fi o măsură discriminatorie, plus că am intra sub incidenţa Legii Concurenţei“, a declarat managerul unei bănci.

______________

Gardienii au pichetat BCR
Pe 20 septembrie, 30 de angajaţi ai Penitenciarului din Vaslui au protestat în faţa sucursalei Băncii Comerciale Române pentru a fi eliminat comisionul de risc din contractele bancare, potrivit prevederilor legale. Acţiunea de protest a fost iniţiată de Sindicatul „Megas“ Vaslui, din care fac parte salariaţi ai penitenciarului. Oamenii legii au fost ameninţaţi cu sancţiuni, dacă mai protestează în uniformă pentru probleme personale.

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite