Vaslui: Grup de migranţi moldoveni, reţinut la Fălciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei trei tineri au folosit o barcă pentru a putea trece râul Prut
Cei trei tineri au folosit o barcă pentru a putea trece râul Prut

Poliţiştii de frontieră din Fălciu au depistat un alt grup de cetăţeni moldoveni care intenţiona să intre ilegal în România. Aceştia au declarat că voiau să ajungă în Italia pentru a-şi găsi un loc de muncă. Numărul celor care au intenţionat să intre ilegal în ţară de la începutul acestui an în zona de competenţă a Poliţiei de Frontieră Vaslui este aproape cât totalul înregistrat în ultimii doi

Numărul celor care au intenţionat să intre ilegal în România de la începutul acestui an prin zona de competenţă a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui este în creştere faţă de anii trecuţi. Ultimul caz de acest gen a fost înregistrat la Sectorul Poliţiei de Frontieră Fălciu. O patrulă de Poliţie de Frontieră ce efectua controlul pe drumul dintre oraşul Murgeni şi suburbia Cârja a depistat trei cetăţeni care nu îşi justificau prezenţa în zonă şi vorbeau cu un accent nespecific zonei.

„Aceştia au declarat că nu au nici un act de identitate asupra lor şi au recunoscut că au trecut râul Prut intenţionând să ajungă în Italia pentru a-şi găsi un loc de muncă. Prin Centrul Trilateral de la Galaţi s-a stabilit că cei trei se numesc Serghei B., de 20 de ani, Piotr N., de 20 de ani, şi E.C., de 17 ani, şi sunt toţi domiciliaţi în raionul Cahul, Republica Moldova. De asemenea, pe malul râului Prut s-au găsit urmele de trecere: o saltea pneumatică folosită pentru a transporta îmbrăcămintea, o pompă pentru salteau şi saci de plastic în care au fost împachetate hainele", a spus Adrian Corogeanu, purtătorul de cuvânt al IJPF Vaslui.

Poliţiştii de frontieră vasluieni le-au întocmit celor trei persoane dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de intrare în ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat. Cei trei tineri urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni cu propunerile legale.

Numărul migranţilor s-a dublat

Statistic, numărul celor care au intrat ilegal în zona de responsabilitate a Poliţiei de Frontieră Vaslui în acest an este aproape cât totalul înregistrat în ultimii doi ani. Din totalul celor care au trecut ilegal, 54 sunt cetăţeni moldoveni, 3 sunt din Afganistan, 2 din Rusia şi 1 din Belarus. Şi anul trecut migranţii erau în majoritate din Republica Moldova (28), restul fiind din Georgia (4), Pakistan (2), Ucraina (1) şi Belarus (1). În anul 2008 au trecut ilegal 27 de cetăţeni străini - 18 din Republica Moldova, 5 din Georgia, 2 din Afganistan, şi câte unu din Belarus şi Irak.

„Cel mai «încercat» sector este Fălciu, unde în acest an au fost depistaţi şi reţinuţi 36 de migranţi, urmat de Huşi (13 persoane) şi Berezeni (11 persoane)", a mai spus Corogeanu.

Italia, destinaţia finală

În acest an, persoanele au trecut râul Prut pe gheaţă (2), înot (41) cu barca (5) iar restul cu alte mijloace improvizate (camere auto, plute, colaci, bidoane de plastic etc.). De asemenea, 9 migranţi au trecut frontiera individual iar restul în grupuri de câte 2 până la 4.

Depistaţi de poliţiştii de frontieră vasluieni, migranţii au declarat că voiau să îşi caute un loc de muncă în România (16), Italia (22), Austria (6), Germania (2), Grecia (2), Portugalia (2), Spania (2) iar restul, în alte state din Uniunea Europeană.

Faţă de perioada „aglomerată" de până în anul 2002 când treceau frontiera vasluiană grupuri călăuzite chiar şi de peste 20 de persoane, în ultimii ani nu au fost înregistrate cazuri de facilitare sau călăuzire la trecerea frontierei de stat.

Rutele migranţilor

Analizând fenomenul trecerilor ilegale în zona de responsabilitate a Poliţiei de Frontieră Vaslui, s-au identificat două rute de migraţie ilegală:

Ruta cetăţenilor moldoveni - intrarea în România se face legal (prin punctele de trecere de la frontiera de est) sau ilegal (pe la frontiera verde) şi se încearcă ieşirea ilegală atât peste frontiera verde cu Ungaria, cât şi prin punctele de trecere.

Ruta cetăţenilor moldoveni

Persoanele sunt descoperite ascunse în mijloacele de transport sau folosind documente de călătorie ori vize false şi falsificate.

Ruta asiatică - intrarea în România se face ilegal pe la frontiera verde, de regulă, în grupuri.

Ruta asiatică

În momentul depistării, persoanele solicită statutul de azilant. Se evidenţiază ruta Asia centrală şi de sud-est - Rusia (Moscova) - Ucraina (Kiev), cu două ramificaţii:

- Republica Moldova (Chişinău) - Bucureşti - frontiera de vest a României;

- Odessa - frontiera de est - Bucureşti - frontiera de vest a României.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite