Vaslui: Contrabandiști de țigări băgați la zdup

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei tineri din municipiul Huși au fost arestați preventiv pentru 29 de zile, după ce polițiștii au reușit să facă dovada că, anul trecut, aceștia au făcut în repetate rânduri contrabandă cu țigări.

Sorin T., de 24 ani, Florin T., de 36 ani, şi Cristi C., de 20 ani, toţi din municipiul Huşi, au intrat în atenția oamenilor legii în luna noiembrie 2010. „Atunci, poliţiştii huşeni, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu, au procedat la oprirea regulamentară a unui autoturism care circula pe strada Calea Basarabiei din municipiul Huşi. În autoturism au fost identificate trei persoane, șoferul Sorin T.,  Cristi C. şi o tânără de 18 ani, din municipiul Huşi. Cu ocazia controlului efectuat de poliţişti, în autoturism au fost găsite 1.400 ţigarete de provenienţă Republica Moldova, pentru care persoanele identificate nu deţineau documente de provenienţă", a preciat Mihaela Ștraub, ofițerul de prsă al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui.

Pe parcursul anchetei însă, oamenii legii au aflat că, anul trecut, cei trei au deţinut, transportat şi comercializat, pe raza municipiului Huşi şi a comunelor limitrofe, diferite cantităţi de ţigări, care proveneau din contrabandă. „Pentru probarea activităţii infracţionale a celor trei, au fost efectuate cinci percheziţii pe raza municipiului Huşi. Astfel, la locuinţele suspecţilor au fost găsite 2.780 ţigarete de diferite mărci, netimbrate sau cu timbru emis de Republica Moldova", a mi spus Ștraub.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite