Vaslui: Comunitarii disponibilizați în vară revin pe posturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce în vara anului trecut 40 de agenți au rămas fără slujbe în cadrul Poliției Comunitare, în urma restructurărilor care au trebuit operate la nivelul primăriilor, începând cu luna martie, aceștia vor reveni pe posturi.

Aleșii locali au votat, ieri, proiectul de hotărâre privind înființarea Poliției Locale, instituție care preia patrimoniul dar și angajații Poliției Comunitare. Cu această ocazie a fost prezentat și noul stat de funcții, care prevede 109 posturi, cu 39 mai multe decât în organigrama actualei Poliții Comunitare. „Practic, nu se fac noi angajări, ci sunt preluate 39 de posturi din cadrul structurilor din aparatul de specialitate al primarului", a spus Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui. Edilul a explicat că este vorba de aceeași oameni a căror posturi au fost restructurate și, pentru a nu fi trimiși în șomaj, au fost transferați în cadrul altor servicii din subordinea Primăriei.

Puteri sporite

„S-a obţinut și avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, fără de care nu am fi putut suplimenta statul de funcții al Poliției Locale", a subliniat Pavăl.

Potrivit legii în baza căreia a fost înființată noua instituție, pe lângă atribuțiile privind ordinea și liniștea publică, Poliția Locală va avea competențe în domeniul circulației pe drumurile publice, disciplinei în construcții și al afișajului stradal, protecției mediului, în domeniul activității comerciale și evidența persoanelor. „Pentru a face față noilor atribuțiii, polițiștii vor fi instruiți de cadre ale MAI", a declarat Laurențiu Turbatu, cel care va conduce Poliția Locală Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite