Vaslui: Au cucerit întreaga ţară în paşi de vals

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai tineri participanţi ai sezonului de la show-ul de televiziune de vineri seară au câştigat până acum zeci de premii la competiţii din ţară.

Ştefan Chiriac (4 ani) şi Raluca Vârlan (5 ani) fac parte din trupa de dans „Bimbo“, care îşi desfăşoară activitatea la Clubul Elevilor din oraşul rulmenţilor. „Mă numesc Ştefan şi sunt din Bârlad“. Acestea au fost cuvintele cu care Ştefan, micul dansator, i-a cucerit pe cei trei membri ai juriului de la emisiunea de vineri seară. Cei doi prichindei au dansat un vals şi au reuşit să ridice sala în picioare şi să atragă ropote de aplauze din partea spectatorilor.

Ştefan vrea să devină bucătar, Raluca doctor
Acasă, la Bârlad, ei dansează de la doi ani şi jumătate. De altfel, mama lui Ştefan povesteşte că prima dată când fiul ei a călcat în ring încă nu se debarasase de biberon. „A venit cu mine la fratele său, care dansa în aceeaşi trupă. La un moment dat a intrat pe ring şi a început să danseze. L-am lăsat să se mişte, am văzut că se pricepe şi de atunci l-am adus la dansuri“, ne-a spus Alina Chiriac.

Împreună cu trupa de dans de care aparţin, cei doi au participat la zeci de competiţii, desfăşurate în diferite oraşe ale ţării. De fiecare dată au reuşit să impresioneze juriul şi să se întoarcă acasă cu premii. „A fost foarte emoţio-nant atunci când i-am văzut pe scenă. S-au descurcat admirabil şi suntem foarte mândri de ei“, mărturiseşte Elena Vârlan, mama Ralucăi.

Pe lângă talent, care nu lipseşte niciunuia dintre cei doi copii, îi leagă şi o compatibilitate aproape perfectă. „Sunt foarte lipicioşi şi se potrivesc de minune. Eram siguri că o să aibă mai mult succes decât trupa, care a participat şi ea la aceeaşi competiţie“, a spus Monica Moraru, instructorul de dans al celor doi.

Copiii spun că nu au avut deloc emoţii în faţa camerelor de filmat. Ştefan susţine că atunci când va creşte îşi doreşte să devină bucătar. „Eu vreau să mă fac doctoriţă ca să ajut oamenii“, ne-a spus Raluca.
Cei mai tineri participanţi de la „Românii au talent“,
micuţii bârlădeni, au primit din partea juriului trei de „DA“. „Sunt foarte bucuroasă că au reuşit să danseze în felul acesta. Pentru vârsta lor e un lucru extraordinar. Sunt doi copilaşi de patru şi cinci ani care au stat în faţa unui public numeros“, a adăugat Monica Moraru.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite