Vaslui: Au ajuns după gratii după ce au tâlhărit un bătrân de 85 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri, de 20 şi respectiv 28 ani, care au tâlhărit o bărbat în vârstă de 85 ani, din comuna Cozmeşti, au fost identificaţi de poliţişti şi prezentaţi în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

Poliţiştii Postului de Poliţie Cozmeşti şi Serviciului de Investigaţii Criminale au demarat cercetările în urma unei sesizări primite de un bătrân, în vârstă de 85 ani, din satul Fîstîci, comuna Cozmeşti, care susținea că miercuri noaptea, în locuinţa sa au pătruns două persoane necunoscute, care, prin violenţă, i-au furat suma de 1.100 lei. În scurt timp, polițiștii au reușit să-i identifice pe suspecţi ca fiind Mihai M. (de 20 ani) şi Iulian B., (28 ani), ambii din satul Fîstîci.

„În ziua în care a fost comisă infracțiunea, cei doi tineri s-au întâlnit la un bar din localitate, unde au stabilit că trebuie să facă rost de bani. La propunerea lui Mihai M., tinerii s-au deplasat la locuinţa bătrânului, au pătruns în curte şi s-au apropiat de camera luminată, în care se afla proprietarul. Au încercat să pătrundă pe uşă, însă aceasta era asigurată. Proprietarul a auzit zgomot, fapt pentru care a deschis uşa pentru a vedea ce se întâmplă, moment în care a fost lovit de Iulian B., împins în interiorul locuinţei unde a fost imobilizat de mâini. În acest timp, Mihai M. a căutat banii în locuinţă şi a sustras dintr-un buzunar suma de 1.100 lei. După comiterea faptei, cei doi au plecat în fugă din locuinţa bătrânului. Banii au fost împărţiţi de cei doi, parte din sumă fiind cheltuită în aceeași noapte în municipiul Iaşi", a precizat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Cei doi au fost reținuți, iar ulterior au primit mandate de arestare pe o perioadă de 29 zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi violare de domiciliu. Mihai M. este cunoscut cu antecedente penale pentru infracţiuni de furt.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite