Vaslui: Asistenții maternali amenință că ies în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asistenții maternali amenință că vor ieși din nou în stradă dacă nu își vor primi banii
Asistenții maternali amenință că vor ieși din nou în stradă dacă nu își vor primi banii

Protestul spontan pe care l-au făcut în urmă cu 3 săptămâni asistenții maternnali din județ a rămas fără efect. Deși li s-a promis că până de Crăciun li se va vira pe carduri sumele de bani restante ce reprezintă norma de hrană și echipament, până acum conturile asistenților au rămas goale.

„Noi nu cerem nimic pentru noi, dar să dea ceva la copii. Norma de hrană nu am mai primit-o din luna iunie, iar echipamentul (sume alocate pentru cumpărara de îmbrăcăminte pentru copii) nu s-a acordat în acest an. Am văzut că în alte județe, cei de la Protecția Copilului au mai dat dulciuri copiilor aflați în plasamnet. La Vaslui nu s-a dat în niciun an așa ceva, dar măcar să dea banii ce li se cuvin copiilor", ne-a spus Teodora Roiu, asistent maternal.

Ea a aprecizat că a primit promisiuni, atât din partea șefilor Consiliului Județan, cât și din partea prefectului Levente Csaba Szekely, că vor primi banii până de Sărbători. „Până acum am avut parte doar de promisiuni. Deja colegele mi-a propus spus să ieșeim în stradă. Multe au spus că ar putea chiar să renunțe la copii, pentru că pur și simplu nu au cum să îi îngrijească. Cu un salariu de 400 de lei nu poți să trăiești. Acești copii au și ei suflet, îl așteaptă și ei pe Moș Crăciun", a mai spus Roiu.

Conducerea Direcției Generale pentru Protecția Copilului Vaslui este la curent cu această problem și afirmă că se fac eforturi ca până la finele anului să fie achiate toate restanțele. „În aceste zile se va da o tranșă din norma de hrană, iar pînă la sfârșitul anului sperăm să achităm tot. Pe hârtie am toți banii, dar se strâng mai greu în bancă, astfel că nu avem ce face", a spus Ionel Armeanu-Ștefănică, directorul general al DGASPC Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite