Vaslui: Andrei Sergiu Dinu - Egalul Elisabetei Polihroniade (PORTRET)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Sergiu Dinu
Andrei Sergiu Dinu

Sub deviza „Secretul succesului este disciplina“, puştiul de 14 ani a câştigat peste 30 de premii la concursuri naţionale şi internaţionale de şah.

Primele mutări pe tabla de şah le-a învăţat de la părinţi, când încă se afla la grădiniţă. „Joc şah de la vârsta de cinci ani. La început am învăţat de la tatăl meu şi de la bunica, iar strategiile de la un vecin foarte drag mie, Florin Popescu“, îşi aminteşte Andrei.

La început, nu era hotărât dacă să continue cu şahul, însă cu trecerea timpului jocul l-a acaparat şi voia să se perfecţioneze. „Iniţial, mi se părea plictisitor. Apoi am văzut că este distractiv şi m-am înscris la clubul «Sergentul», unde puteam să joc în linişte. Cu ajutorul domnului antrenor Constantin Grosu am învăţat mai multe strategii şi deschideri“, a spus Andrei.

Construieşte strategii
În scurt timp, tabla de şah nu mai avea niciun secret pentru el, iar rezultatele nu au întârziat să apară. A strâns peste 30 de medalii şi diplome la competiţii, fie că au fost la nivel naţional sau internaţional. Nu are un idol sau jucător preferat, iar în timpul meciurilor preferă să îşi construiască propria strategie.

„Nu-mi place să mă apăr. Mi se pare că pierd timpul. Atac continuu şi nu mi-e frică să sacrific vreo piesă“, a subliniat Andrei, adăugând că se gândeşte de fiecare dată la victorie. Această strategie i-a adus, săptămâna trecută, o remiză în faţa renumitului maestru internaţional Elisabeta Polihroniade. „Prima dată când mi-a propus remiza, am refuzat. I-am cerut să mai facă o mutare, apoi am făcut şi eu una. Atunci, Elisabeta Polihroniade m-a felicitat şi mi-a propus din nou remiza“, a precizat Andrei.

Şah pentru o gândire corectă
Cel mai important lucru pe care Andrei l-a învăţat practicând sportul minţii este răbdarea. „Am învăţat să nu mă grăbesc. Asta după sute de jocuri câştigate şi mult mai multe pierdute. Cu ajutorul şahului înveţi să fii mai disciplinat, să ai o gândire corectă şi o logică sănătoasă“, a explicat puştiul. Şahul însă nu este singura sa pasiune. De aproximativ trei luni a început să practice judo, iar în urmă cu câteva zile a obţinut locul II la o competiţie de ciclism.

Profil
Născut. 9 aprilie 1997, Vaslui.
Studii. Este elev în clasa a VII-a, Şcoala Nr 6. „Mihai Eminescu“, Vaslui.
Familie. Este singur la părinţi.

Întrebări şi răspunsuri
Ce obiective ţi-ai propus pentru viitor?
Încă nu m-am gândit exact ce o să fac mai departe. Nu mi-am propus să continui cu şahul la infinit. Dacă voi ajunge la un anumit nivel, va fi foarte bine. Dacă nu, va rămâne la stadiul de hobby. Oricum, sunt mulţumit şi de nivelul pe care l-am atins acum. Pentru carieră, deocamdată m-am gândit să continui la liceu pe un profil de mate-fizică sau mate-info. Îmi plac ştiinţele exacte în primul rând pentru că mi se potrivesc foarte bine. Ori faci corect, ori deloc.
Ce are în comun judo cu şahul? 
Atât în artele marţiale, cât şi în şah trebuie să fii foarte disciplinat. La ambele sporturi adversarii îţi sunt duşmani doar în timpul jocului, iar în restul timpului îţi sunt prieteni.

Ce-i place
Andrei este înnebunit după jocurile pe consolă PlayStation 3. „Îmi plac jocurile Wrestling şi Gran Turismo 5“, a precizat micul şahist.

Ce nu-i place
Primele pe listă sunt reclamele. „Atunci când un film ori o emisiune devin mai interesante, se întrerup din cauza reclamelor“, explică Andrei.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite