Vaslui: Acelaşi buget, costuri mai mari la Ambulanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii serviciului se plâng că cele 13 milioane de lei alocate pentru activitatea din acest an sunt insuficiente. Ambulanţa are restanţe la furnizorii de piese pentru salvări şi la service-uri, dar şi obligaţia de a cumpăra echipamente noi pentru personalul operativ.

Bugetul alocat anul acesta Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Vaslui, de 13 milioane de lei, este considerat de angajaţi mult prea mic faţă de nevoile serviciului.

Şefii SAJ susţin că toate cele 43 de ambulanţe, câte există în substaţii, sunt defecte, iar datoriile către furnizorii de piese auto şi service-urile care se ocupă de reparaţii sunt vechi de câteva luni.

„Dintr-un calcul făcut de noi, întrucât reparaţiile sunt tot mai dese, iar preţul pieselor a crescut, costul reparaţiilor grevează bugetul cu aproximativ 1 miliard de lei vechi pe lună. Nu există zi fără ca una din maşini să nu cadă. Avem noroc că furnizorii ne păsuiesc cu banii“, se plânge Liviu Buculeasa, directorul tehnic al SAJ Vaslui.

Salarii mai mari şi echipamente noi

Asta înseamnă că cei din conducerea instituţiei vor trebui să chibzuiască şi mai bine puţinii bani cu care au fost finanţaţi. De altfel, Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii a recunoscut că sumele alocate ambulanţierilor sunt mici şi că managerii vor trebui să găsească soluţii pentru a se descurca anul acesta.

Pe lângă veşnicele probleme legate de uzura maşinilor, din 2011 au apărut cheltuieli noi. Potrivit legislaţiei, salariile au fost mărite cu 15%. În plus, din luna aprilie, personalul trebuie să îşi facă echipament nou.

„Deocamdată am primit banii pe primele trei luni, adică aproximativ 3,3 milioane de lei. Finanţarea ne ajută doar pentru strictul necesar, însemnând cheltuielile de personal, combustibil şi utilităţi. Din acest an, este obligatorie achiziţionarea de echipamente pentru personalul operativ. Sper să obţinem bani în plus de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate“, a declarat Aurora Popa, managerul SAJ.

În ciuda banilor puţini, a condiţiilor neprielnice de lucru sau a personalului redus, ambulanţierii vasluieni se străduiesc din răsputeri să facă faţă numeroaselor apeluri. „Din păcate, se pare că cei care conduc destinele Sănătăţii din România nu ţin cont de drumurile proaste din judeţ care ne strică maşinile, de numărul mic al celor care muncesc în acest serviciu, de numărul mare de solicitări. Dacă se întâmplă ceva, noi vom fi cei traşi la răspundere chiar dacă nu suntem principalii vinovaţi“, a spus şi Liviu Mihalache, şofer pe ambulanţă.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite