Vaslui: 100 de copii părăsiţi de părinţi într-un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul abandonurilor s-a triplat la Vaslui în 2010 comparativ cu 2009, pe fondul scăderii nivelului de trai. Vasluienii care şi-au părăsit micuţii spun că n-au bani pentru a le asigura un pat cald şi o lingură de mâncare.

Majoritatea celor o sută de copii daţi în grija statului anul trecut provin din familii de la sate. „Numărul copiilor abandonaţi s-a triplat anul trecut faţă de 2009. În cele mai multe cazuri este vorba de minori care provin din familii sărace din mediul rural“, a declarat Ionel Ştefănică Armeanu, şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui. 

Acesta şi-a exprimat îngrijorarea că numărul abandonurilor s-ar putea menţine ridicat şi pe parcursul acestui an, în condiţiile în care tot mai mulţi vasluieni rămân fără locuri de muncă.

Adopţiile de copii, tot mai dificile

55 dintre copiii abandonaţi au fost daţi spre îngrijire asistenţilor maternali profesionişti, 18 au ajuns în cadrul familiei extinse, iar restul au fost daţi la alte familii sau persoane sau au fost instituţionalizaţi în centre de tip rezidenţial.

„Copiii abandonaţi ajung iniţial în centrele de plasament, iar apoi noi încercăm să-i integrăm la asistenţii maternali“, a explicat Armeanu, adăugând că acest lucru a devenit tot mai dificil în ultima perioadă deoarece asistenţii maternali profesionişti au de încasat restanţe vechi de mai bine de jumătate de an, astfel că puţini sunt cei care mai acceptă să ia un copil sub ocrotire.

„N-avem ce da de mâncare la copii“

În plus, anul trecut, din cauza reducerii salariilor, dar şi a întârzierilor la plata normei de hrană sau a echipamentului (sume alocate pentru cumpărara de îmbrăcăminte pentru copii), peste o sută de asistenţi maternali şi-au dat demisia sau au intrat în concedii fără plată. „Banii pentru echipament nu au fost acordaţi anul trecut, iar pentru norma de hrană mai sunt restanţe pentru două luni. Acum, că au trecut şi Sărbătorile, probabil că vom demara noi acţiuni de protest. Deja multe colege spun că nu mai au ce da de mâncare la copii“, a spus Teodora Roiu, liderul de sindicat al asistenţilor maternali.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite