Vaslui: „Vor fi comise mai multe infracţiuni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În judeţul Vaslui, cele 81 de posturi comunale de poliţie se vor transforma în 8 secţii de poliţie rurale și 4 posturi de poliţie comunale. Primarii şi şefii de post din comune cred că reorganizarea Poliţiei Rurale va duce la creşterea ratei criminalităţii.

Şefii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui spun că  înfiinţarea noilor secţii de poliţie rurale va avea la bază resursele logistice şi umane existente. Cele 8 secţii vor fi Vaslui 1, Vaslui 2, Negreşti, Bârlad, Murgeni, Huşi, Puieşti şi Banca, iar fiecare va avea arondate între 5 şi 14 localităţi. În toate comunele va rămâne câte un poliţist cu titulatura de agent şi nu de şef de post, cu program de lucru fix Excepţie vor face Alexandru Vlahuţă, Dragomireşti, Vinderei şi Dăneşti.

Program de lucru fix

„Pe mine mă lasă rece acea indemnizaţie de conducere de 50 de lei pe care o aveam. E greu de spus cum va fi în noua formulă, cert este că mai bine nu va fi. Doar  din punct de vedere al programului, vom lucra 8 ore, iar sâmbăta şi duminica vom fi liberi. E aceeaşi situaţie ca la oricare instituţie de stat, numai că atunci când vor fi probleme cetăţenii nu vor găsi pe nimeni la post“, ne-a declarat Gheorghe Caverde, şeful Postului de Poliţie Ştefan cel Mare.

Primarii s-au arătat de-a dreptul revoltaţi de noua reorganizare a Poliţiei şi spun că infractorii vor acţiona în voie. „Ceea ce se întâmplă acum este o bulversare şi nu ştiu cine are interes să tulbure situaţia atât de mult. Primarul are nevoie de poliţistul lui, omul care să îi asigure liniştea şi ordinea publică. La ţară erau întotdeauna doi poliţişti şi acum nu mai rămâne niciunul, probabil“, a spus Gigel Gălăţeanu, primarul comunei Creţeşti.

Vor fi patrule

„Ar fi bine să li se facă un program de lucru după-amiaza, deoarece hoţii ies la furat după ora 18:00“, a propus Vasile Aporcăriţei edilul din Cozmeşti. Comisarul-şef Mihai Carp, şeful IPJ Vaslui, a declarat că, pe lângă fiecare agent care va rămâne în localitatea reşedinţă de comună vor exista patrule mobile.

„Vor fi făcute mai multe rute de patrulare către comunele din aria de competenţă a secţiei de poliţie rurală, având în vedere că toate maşinile de la posturile comunale vor fi retrase la sediile celor viitoare 8 secţii. La fiecare secţie va exista un ofiţer, care va coordona activitatea, un alt ofiţer specializat pe probleme de cercetare penală, agenţi pentru patrulare şi specialişti în cercetări penale, probabil detaşaţi de la actualele poliţii municipale“, a precizat Mihai Carp.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite